INS: Economia României a crescut cu 4,8% în 2022
-
14 Februarie 2023 11:26
Produsul Intern Brut al României s-a majorat cu 4,8% în anul 2022, comparativ cu anul 2021, arată estimările „semnal” publicate marți, 14 februarie, de Institutul Național de Statistică (INS), transmite digi24.ro.
Datele pe serie brută arată că PIB-ul a crescut cu 4,6% față de 2021. „Comparativ cu același trimestru din anul 2021, Produsul Intern Brut, în trimestrul IV 2022, a înregistrat o creștere cu 4,6%. În anul 2022, comparativ cu anul 2021, Produsul Intern Brut s-a majorat cu 4,8%”, arată datele INS. Datele privind seria ajustată sezonier arată că produsul intern brut în trimestrul IV 2022 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,1% comparativ cu trimestrul III 2022. Față de același trimestru din anul 2021, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 4,6% pe seria brută și cu 5% pe seria ajustată sezonier.
Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul IV 2022, fiind înregistrate diferențe nesemnificative față de varianta publicată în comunicatul de presă din 12 ianuarie 2023, arată datele INS.
Datele privind seria ajustată sezonier arată că în trimestrul IV 2022 față de același trimestru din anul 2021, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 5%.
Ca urmare a includerii estimării Produsului Intern Brut pentru trimestrul IV 2022 în seria brută trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului Intern Brut pentru trimestrul III 2022, publicată în comunicatul de presă din 12 ianuarie 2023.
Astfel: rezultatele trimestrului I 2022, comparativ cu trimestrul IV 2021, au fost revizuite de la 101,5% la 101,4%; Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană. Conform politicii de revizuire actuale, trimestrele anilor 2021-2022 se vor revizui pe serie brută ca urmare a reconcilierilor cu datele anuale, arată INS.