Înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale | Experții consideră că cerințele legale sunt prea dure, iar procesul a fost îngreunat și de situația pandemică

  • 01 Octombrie 2020 14:03
Înregistrarea candidaților la alegerile prezidențiale | Experții consideră că cerințele legale sunt prea dure, iar procesul a fost îngreunat și de situația pandemică

Astăzi expiră termenul de prezentare a listelor de semnături în favoarea candidaților la alegerile prezidențiale pentru a fi înregistrați în cursa electorală, însă doar nouă din cele 13 grupuri de inițiativă au prezentat listele de subscripție la Comisia Electorală Centrală. Unii potențiali candidați, dar și experții consideră că cerințele legale sunt prea dure, iar procesul a fost îngreunat și de situația pandemică. 

Din cele 13 grupuri de inițiativă înregistrate de Comisia Electorală Centrală pentru colectarea semnăturilor în favoarea candidaților la alegerile prezidențiale, doar nouă au prezentate listele de subscripție la CEC.

Dintre acestea, autoritatea electorală a înregistrat șase candidați și urmează să se pronunțe în privința a două solicitări. CEC a respins înregistrarea lui Andrian Candu, motivând prin faptul că nu au fost respectate anumite cerințe legale, iar liderul Pro Moldova a contestat decizia în instanță.

Reprezentanții altor trei grupuri de inițiativă au anunțat încetarea procesului de colectare a semnăturilor. Independenții Ion Costaș și Constantin Oboroc au făcut referire la procedura prea complicată, iar Alexandr Kalinin a invocat presiuni din partea guvernării.

Șeful grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea lui Serghei Toma, Alexandru Donică a comunicat pentru Radio Chișinău că mai mulți membri ai grupului, inclusiv el, sunt suspecți de a se fi infectat cu COVID-19 sau sunt în autoizolare, astfel încât procesul a fost stopat. Și unii dintre cei care au reușit să colecteze semnăturile au declarat procedura prea complicată și care ar fi trebuit evitată în condițiile epidemiologice existente.

De aceeași părere este și expertul Mihai Mogâldea. Potrivit acestuia, autoritățile ar fi trebuit să asigure posibilitatea colectării semnăturilor on-line. În plus, ar trebui revăzut și numărul de semnături necesare, în special pentru candidații independenți.

„Trebuie să ne asigurăm că criteriile asigură o reprezentativitate, că ele sunt bazate pe unele date socio-demografice și sunt adaptate la aceste state. Și că în funcție contextul social, economic, politic, cum ar fi actuala situație legată de pandemie, sunt dezvoltate anumite inițiative pentru a aclimatiza cumva acest proces la condițiile curente”, consideră Mihai Mogâldea.

 

De asemenea, expertul Promo-Lex, Pavel Postică este de părere că anumite cerințe impuse de CEC sunt prea drastice și nu sunt prevăzute în Codul electoral.

„Cu regret, Regulamentul CEC excede acele liste de cazuri care duc la invalidare semnăturilor. De exemplu, legea nu prevede așa cazuri în care semnăturile pot fi invalidate pe motive care sunt prevăzute de regulament: conțin date neveridice, semnături false, pentru că CEC nu are capacitatea să demonstreze că semnăturile sunt false. Este excesivă norma de colectare a listelor per localitate”, a declarat Pavel Postică. 

 

Potrivit Codului electoral,  toți candidații la funcția de președinte  depun liste de subscripție, care conțin între 15.000 și 25.000 de semnături din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul doi. Iar din fiecare dintre aceste raioane și municipii să fie cel puțin câte 600 de semnături.

Amintim că la alegerile prezidențiale din 2016, doar 12 din cele 24 de grupuri de inițiativă au reușit să colecteze numărul necesar de semnături.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău