Inovații tehnologice din anul 2014 care ne-au schimbat viața
-
16 Decembrie 2014 07:43
Anul 2014 a adus numeroase invenții și inovații tehnologice, majoritatea salutate pentru capacitatea lor de a ajuta oamenii și de a spori arsenalul de instrumente ale științei.
Prezentăm în continuare o selecție a celor mai interesante inovații tehnologice din anul ce a trecut, prezentate pe fluxurile AGERPRES.
Lentile de contact pentru diabetici de la Google.
În a doua jumătate a lunii ianuarie, Google a anunțat că lucrează la dezvoltarea unei noi generații de lentile de contact care ar putea ajuta persoanele diabetice să-și țină sub control nivelul de zahăr din organism. Aceste lentile măsoară nivelul de glucoză din lacrimi, prin intermediul unui senzor conectat la un microcip, care se află între două straturi ale materialului din care sunt făcute lentilele de contact.
Ochelarii Google, noul gadget preferat al medicilor chirurgi.
Ochelarii interactivi dezvoltați de gigantul american Google permit medicilor să asiste în direct la operații realizate de chirurgi din alte colțuri ale lumii. Acest produs revoluționar al Google, prezentat pentru prima dată în septembrie 2013, oferă numeroase avantaje pentru chirurgi, accelerând schimburile de informații în timp real între specialiști aflați în diferite locuri ale lumii, care astfel se pot asista unii pe alții în intervenții chirurgicale complicate sau de pionierat. Senzorii fixați la înălțimea ochilor permit filmarea intervențiilor. Micul ecran semi-transparent situat în colțul superior din dreapta al monturii afișează date instantaneu, fără a fi necesară mișcarea capului pentru a privi spre un alt suport (iPad, calculator), oferind astfel medicului posibilitatea de a proceda rapid la căutări de informații în caz de necesitate. Nu în ultimul rând, acești ochelari pot permite reglarea de litigii medico-legale, în cazul în care pacientul decedează.
Un nou senzor va face posibilă producerea de lentile de contact cu vedere pe timp de noapte.
Tot la începutul lunii aprilie a fost publicată informația cu privire la obținerea unui senzor care, integrat în lentile de contact, îi oferă purtătorului capacitatea de a vedea pe timp de noapte. Acest senzor din grafen poate capta lumina în spectrul infraroșu. Grafenul este varianta bidimensională a grafitului — este format dintr-un aranjament planar (bidimensional) de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală. Grafenul este cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut. Spre deosebire de alte metode experimentale de a îmbunătăți vederea nocturnă, grafenul nu necesită răcirea la temperaturi extreme, iar senzorul din grafen este foarte mic și subțire, putând fi integrat chiar și în niște lentile de contact.
Un dispozitiv ce redă parțial vederea bolnavilor de retinită pigmentară a fost experimentat cu succes.
Cinci pacienți care au orbit din cauza unei afecțiuni degenerative și-au recăpătat parțial vederea după ce li s-a implantat un cip care preia funcțiile retinei. Societatea franceză Pixium Vision a efectuat cu succes operațiunea, ce constă din instalarea unei camere video miniaturizate pe o pereche de ochelari ce captează semnalele vizuale și a unui cip care convertește aceste imagini în semnale electrice care stimulează neuronii și creează imagini în creier. Cipul are două componente, una este instalată pe suprafața globului ocular, iar cea de-a doua, alcătuită din circa 50 de electrozi, se află pe nervul optic.
Cercetători danezi propun instalarea în nas a unui filtru împotriva alergiilor
La sfârșitul lunii mai a fost prezentat un dispozitiv denumit Rhinix, realizat la Universitatea din Aarhus (Danemarca), care se introduce în nas și filtrează alergenii respiratorii. Principiul constă în introducerea în nas a filtrelor, care vor lua forma nărilor. Acest lucru incomodează doar puțin respirația și nu scade cantitatea de aer inhalat. Se blochează în schimb o mare parte a agenților alergeni indezirabili — cum ar fi polenurile.
Mașinile care se conduc singure, soluția pentru reducerea traficului cu 80%.
Traficul infernal din aglomerările urbane nu este rezultatul prea multor mașini, ci al prea multor șoferi — dacă toate mașinile participante în trafic s-ar conduce singure, pe pilot automat, aglomerările din trafic ar scădea cu până la 80%, conform experților. Într-un studiu prezentat în luna iunie de un expert american în planificare urbană, automobilele inteligente autonome care comunică între ele, schimbând informații despre mașinile din față, posibile rute alternative și situația traficului pe anumite artere, ar asigura nevoia de mobilitate a locuitorilor din metropolele foarte aglomerate și ar aduce nivelul traficului la doar 20% din cel existent în prezent. Universitatea Tehnică Nanyang testează un concept propriu de automobil fără șofer, concept dezvoltat alături de JTC Corporation (Singapore) și de compania franceză Induct Technologies. Aceste vehicule cu pilot automat sunt folosite în prezent pentru transportarea pasagerilor între campusul Universității Nanyang și CleanTech Park, aparținând JTC Corporation.
iPhone modificat într-un pancreas artificial, pentru bolnavii de diabet zaharat de tip 1
Un telefon mobil iPhone modificat pentru a asigura funcțiile unui pancreas artificial a permis menținerea eficientă a nivelului optim de zahăr în sângele pacienților suferind de diabet zaharat de tip 1, denumit și diabet juvenil, conform rezultatelor unui studiu clinic, publicate în a doua jumătate a lunii iunie. Noul aparat construit dintr-un iPhone asigură necesarul de insulină și de glucagon fără aproape nicio intervenție din partea pacientului. Acest "pancreas bionic" folosește un senzor dintr-un ac introdus în piele, care controlează în mod automat, în timp real, nivelul de glucoză din sânge și injectează volumul necesar de insulină sau de glucagon prin intermediul a două minipompe automate.
Scanerul 3D "MARS Bioimaging" oferă noi perspective de tratament.
Un scaner 3D dezvoltat de oameni de știință neozeelandezi ar putea revoluționa modul în care sunt tratate maladiile, oferind imagini de detaliu, de mare precizie, din interiorul organismului. Scanerul 'MARS Bioimaging' dezvoltat pe baza unei noi generații de cipuri Medipix, licențiată de CERN, precum și pe o tehnologie dezvoltată de Universitatea Canterbury, poate examina structurile moleculare și țesuturile și poate fi folosit la diagnosticarea bolilor comune, precum afecțiunile cardiovasculare sau artritele. Scanerul le va permite cercetătorilor să urmărească efectul medicamentelor în interiorul corpului uman, un important atu în lupta împotriva cancerului și altor maladii. Oamenii de știință se așteaptă ca în următorii cinci ani să desfășoare studii clinice pe subiecți umani, folosind acest scaner.
Telefonul mobil va putea fi reîncărcat în 30 de secunde.
O companie israeliană a anunțat că a dezvoltat o tehnologie care permite reîncărcarea unui telefon mobil în câteva secunde și a unui automobil electric în câteva minute, avans tehnologic care ar putea duce la transformări în două dintre cele mai dinamice domenii industriale din lume. Folosind nanotehnologia pentru sintetizarea de molecule artificiale, compania StoreDot din Israel a dezvoltat o baterie care poate absorbi și stoca o cantitate foarte mare de energie în scurt timp, acționând, de fapt, ca un burete foarte dens care absoarbe energia electrică și o păstrează.Inovația se bazează pe crearea de "nanogranule", pe care StoreDot le descrie ca molecule de peptide bio-organice. Nanogranule modifică modul în care se comportă o baterie pentru a permite rapid absorbția și păstrarea energiei electrice.
O periuță de dinți care curăță "inteligent".
Într-o epocă a inteligenței, în care telefoanele sunt "smart", detergentul are molecule inteligente care elimină petele, sau pasta de dinți are în componență nanoparticule, nu este deloc ieșit din comun să avem și o periuță de dinți care curăță "inteligent". Aparatul conține un senzor ce detectează cantitatea de tartru eliminată la fiecare periere, datele fiind înregistrate și transmise unei aplicații pe smartphone. Cu aplicația asociată cu aparatul firmei Kolibree, utilizatorul știe dacă a ratat unele zone dificile sau dacă nu și-a curățat dinții destul de bine. Părinții pot verifica astfel dacă cei mici s-au spălat bine pe dinți.
O creatoare de modă a realizat o rochie din fibră optică ce își schimbă culoarea la cerere.
Creatoarea de modă londoneză Amy Rainbow Winters a expus la salonul hight-tech International CES de la Las Vegas o rochie confecționată dintr-un material textil ce conține fibră optică. Rochia emite lumină albastră, însă culoarea se poate schimba instantaneu, prin atingerea senzorilor plasați în mânecă. Astfel, dacă vreți o rochie violet, va fi violet. Dacă preferați roșul, veți avea roșu. Nu aveți decât să vă uitați la mânecă și să hotărâți ce culoare vreți, conform creatoarei. O altă rochie prezentată la CES conține, de exemplu, senzori de mișcare, iar culoarea se schimbă atunci când persoana care o poartă sare. Prețul de producție al unei rochii cu fibră optică ajunge la circa 3.000 dolari, însă poate crește în funcție de design, potrivit lui Winters, ale cărei creații pot fi văzute pe site-ul rainbowwinters.com.
Munca jurnaliștilor de la AP făcută de roboți editori.
Dacă japonezii s-au gândit la roboți prezentatori de știri, iată că Agenția Associated Press s-a gândit să folosească direct roboți pentru a produce știri. Domeniul vizat este cel legat de rezultatele trimestriale ale marilor companii cotate la bursă. Prin "angajarea" roboților se dorește ca redactorii să-și folosească timpul mai mult pentru 'jurnalism' și mai puțin pentru procesarea datelor. Subiectul roboților "jurnaliști" a atras atenția în martie 2014, când ziarul Los Angeles Times a prezentat în exclusivitate o știre despre un cutremur care a zguduit California. Știrea fusese realizată de un robot care fusese programat să intre în funcțiune în cazul producerii unui seism. Inventatorul acestui sistem este jurnalistul Ken Schwencke, creator al "Quakebot" — algoritm conceput pentru a prelua date din serviciul USCS (U.S. Geological Survey) când are loc un cutremur.