Înlocuirea pașapoartelor de tip sovietic va costa 33 de milioane de lei
-
19 Decembrie 2012 15:06
Înlocuirea pașapoartelor de tip sovietic cu buletine de identitate de model nou va costa 33 de milioane de lei, a declarat într-un interviu acordat postului de radio "Europa Liberă", ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip.
Potrivit acestuia, 240 de mii de cetățeni moldoveni mai dețin pașapoarte sovietice, inclusiv în regiunea transnistreană. Parlamentul a interzis săptămâna trecută votul în baza pașaportului sovietic.
Inițiativa a venit din partea Partidului Liberal, care afirmă că, după 20 de ani de la declarația de independență este ilegală validarea documentului de identitate, emis de un stat care nu mai există.

