INFOGRAFIC | Topul țărilor din care moldovenii aflați peste hotare au trimis cei mai mulți bani acasă în 2018
-
05 Februarie 2019 16:51
Datele Băncii Naționale ale Moldovei (BNM) arată că moldovenii au primit cei mai mulți bani în 2018, prin intermediul transferurilor din străinătate, din Rusia, Israel, Italia și SUA.
Potrivit BNM, pe parcursul anilor 2013 – 2018, transferurile în favoarea persoanelor fizice din CSI au avut o tendință de diminuare, iar cele din UE, invers, o tendință de majorare. Transferurile din CSI s-au micșorat în 2018 cu 14,5 la sută comparativ cu anul 2017, revenindu-le o pondere de 28,3 la sută. Transferurile din UE au fost în creștere cu 24,2 la sută comparativ cu anul 2017 și au înregistrat o pondere de 40,4 la sută.
Transferurile din CSI provin în special din Rusia, care dețin o pondere absolută de 95,8 la sută. În cadrul transferurilor din UE, cele din Italia au cea mai mare pondere, de 30,8 la sută, urmate de transferurile din Germania (16,2 la sută), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (14,0 la sută) sau Franța (9,2 la sută).
Volumul cel mai mare de remitențe a provenit din Rusia, având o pondere de 27,1 la sută (343 milioane de dolari) din total, în scădere cu 6,5% comparativ cu 2017. După Rusia, urmează transferurile bănești din Israel, cu o pondere de 17,7 la sută (224,57 milioane de dolari), din Italia – pondere de 12,4 la sută (157,68 milioane de dolari), SUA – pondere de 8,3 la sută, Germania – 6,5 la sută, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – 5,7 la sută, Franța – 3,7 la sută sau Spania – 1,3 la sută.
Printre țările din care au fost transmiși cei mai puțini bani se numără Canada, având o pondere de 0,5 la sută în total (6,59 milioane de dolari), Grecia – 0,5 la sută (6,17 milioane de dolari), Emiratele Arabe Unite – 0,5 la sută (5,98 milioane de dolari), Ucraina – 0,4 la sută (5,46 milioane de dolari) și Kazahstan – 0,3 la sută (3,34 milioane de dolari.
În 2018, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 1, 266 miliarde de dolari, înregistrând o creștere reală de 3,1 la sută față de 2017. Această majorare s-a datorat impactului majorării transferurilor în euro cu 19,9 la sută și al diminuării transferurilor în ruble cu 17,1 la sută.