INFOGRAFIC | MAEIE prezintă „10 pași pentru aderarea la UE”

  • 14 Aprilie 2022 09:32
INFOGRAFIC | MAEIE prezintă „10 pași pentru aderarea la UE”

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău prezintă „10 pași pentru aderarea la UE”. Republica Moldova a transmis cererea de aderare la Consiliul UE la 3 martie 2022, iar la 11 aprilie a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare. Răspunsurile la Chestionar urmează a fi transmise Comisiei Europene în decurs de o lună, transmite IPN.

În baza acestor răspunsuri, Comisia Europeană va elabora o Opinie și o va transmite Consiliului UE pentru a emite o decizie. Toate cele 27 de state membre urmează să decidă unanim oferirea statutului de țară candidat Republicii Moldova. Negocierile de aderare sunt deschise după acordul tuturor celor 27 de membri.

În timpul negocierilor, Republica Moldova va implementa legislația și standardele UE în toate cele 35 de capitole de negociere. După ce negocierile cu toate cele 27 de guverne ale UE sunt încheiate, Comisia Europeană emite o Opinie privind gradul de pregătire pentru ca statul să devină membru al UE.

În baza Opiniei, statele membre decid unanim să încheie negocierile. Parlamentul European oferă acordul său. Toate statele membre ale UE și țara candidat semnează și ratifică Tratatul de Aderare.

INFOGRAFIC | MAEIE prezintă „10 pași pentru aderarea la UE”

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău