Influencerii, luați la verificat de Comisia Europeană și autoritățile de protecție a consumatorilor: ”Au obligația să dezvăluie comunicările cu caracter publicitar”
-
22 Octombrie 2023 11:45
Postările influencerilor de pe platforme sociale ca Facebook, Instagram sau TikTok vor fi verificate în următoarele săptămâni de Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor, pentru a identifica „testimonialele și mesajele de susținere care induc în eroare consumatorii”, scrie startupcafe.ro.
Marketingul prin influenceri a devenit ”un pilon al economiei digitale” care ar putea atinge o valoare globală de 19,98 miliarde euro în 2023.
”Influencerii care sunt implicați în activități comerciale regulate, cum ar fi acordurile cu diverse mărci pentru a face reclamă unor produse sau servicii, sunt considerați comercianți în temeiul legislației UE privind protecția consumatorilor. Ei au obligația de a dezvălui comunicările cu caracter publicitar într-un mod transparent. Rezultatul acestei analize pe platformele de comunicare socială va contribui la verificarea adecvării din perspectiva echității digitale, care ajută la evaluarea necesității unei noi legislații pentru ca piețele digitale să fie la fel de sigure ca piețele fizice” - anunță Reprezența Comisiei Europene în România.
Pentru a-i ajuta să respecte regulile, Comisia Europeană a lansat și o platformă juridică pentru influenceri, unde pot găsi informații despre legislația UE în domeniul practicilor comerciale loiale.
”Practicile comerciale care implică influenceri au luat avânt și mulți consumatori – adesea tineri sau chiar copii – au încredere în recomandările acestora. Acest model comercial, însă, este însoțit și de obligații legale. Și influencerii trebuie să urmeze practici comerciale loiale, iar urmăritorii lor au dreptul la informații transparente și fiabile. Platforma juridică pentru influențatori pe care am creat-o le va fi de mare ajutor tuturor celor care activează în acest sector, pentru a înțelege normele. Îi invit pe influenceri să respecte aceste norme”, susține Comisarul pentru justiție, Didier Reynders.
Pe platformă, creatorii de conținut găsesc cursuri video cu animații și o bibliotecă de resurse dezvoltată în colaborare cu experți. Influencerii pot afla care sunt obligațiile lor legale, în special când, unde și cum ar trebui să își dezvăluie activitățile publicitare pe platformele sociale, ce ar trebui să facă în legătură cu diligența necesară profesională și ce drepturi au consumatorii atunci când cumpără produse sau servicii direct de la ei.