Cercetătorii de la Universitatea Open din Regatul Unit și de la Laboratorul Magmas et Volcans al Observatorului de Fizică a Pământului din Clermont-Ferrand au efectuat mai multe serii de măsurători utilizând numeroase GPS-uri plasate în jurul vulcanului între 2001 și 2012, potrivit Rador.

„Activitatea lui Etna alternează cu episoade de creștere, erupții și apoi de descreștere. Mișcarea reală a vulcanului este deci ascunsă. Așa că am înregistrat mișcarea lui când a devenit calm, ceea ce nu a fost deloc ușor deoarece Etna este un copil teribil al vulcanismului”, a spus pentru AFP dl.Benjamin Van Wyk de Bries, unul dintre co-autori și profesor la Universitatea Clermont Auvergne.

Muntele Etna, cu o altitudine de 3.300 de metri, este cel mai mare vulcan activ din Europa, cu erupții frecvente, cunoscute de cel puțin 2700 de ani. „S-a demonstrat că întregul vulcan se deplasează cu o viteză de 14 milimetri pe an spre Marea Mediterană.

Se presupunea această mișcare în cazul multor vulcani, dar este pentru prima dată am putut-o observa direct”, rezumă vulcanologul.

Alunecând pe un soclu de sedimente compus în principal din argile și calcar, pe o pantă înclinată de „1 până la 3 grade”, mișcarea Etnei este „inevitabilă”, potrivit cercetătorilor.

Acești „14 milimetri pot părea nesemnificativi, însă studiile anterioare despre vulcani care au dispărut de multă vreme au arătat că aceia care au alunecat în același fel au cauzat alunecări de teren catastrofale mai târziu în istoria lor”, explică într-un comunicat John B. Murray, unul dintre principalii autori ai studiului, care a strâns mai bine de 20 de ani o mare bază de date despre vulcanul sicilian.

Deși pericolul nu este imediat pentru locuitorii insulei, „există o probabilitate ca într-o zi Etna să cadă în Marea Mediterană, peste sute sau chiar mii de ani. Acesta va fi atunci evenimentul secolului deoarece această prăbușire va provoca tsunami-uri devastatoare pentru coastele din jur”, prezice Benjamin Van Wyk de Bries.

„În fiecare secol, există aproximativ patru erupții vulcanice majore marcate de prăbușiri grave legate de acest tip de mișcare, cum ar fi erupția Muntelui St. Helens din Statele Unite în 1980 sau cea a Muntelui Bandai din Japonia, în 1888. Acestea sunt elemente noi pe care vom putea să le luăm în considerare în predicțiile noastre despre erupții și să acordăm prioritate vulcanilor cu riscuri ai planetei”, a conchis cercetătorul de la Universitatea Clermont Auvergne.