Industria autohtonă a plantelor medicinale va fi susținută într-un proiect transfrontalier
-
12 Octombrie 2021 15:53
Republica Moldova, alături de Grecia, Armenia și Georgia, și-a propus să modernizeze companiile asociate cu cultivarea și promovarea plantelor medicinale și aromatice, pentru a contribui la sporirea oportunităților comerciale transfrontaliere ale întreprinderilor din țările bazinului Mării Negre, transmite MOLDPRES.
Cele patru țări sunt partenere în cadrul proiectului european “HEGO - plante pentru creștere economică”, implementat în cadrul Programului Operațional Comun în Bazinul Mării Negre 2014 – 2020. Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în calitate de partener de implementare a proiectului în Republica Moldova, a organizat astăzi primul eveniment național de diseminare a acestei inițiative transfrontaliere, la care au participat reprezentanți ai autorităților publice, instituții de cercetare, centre universitare și de formare a antreprenorilor, alți parteneri ai proiectului, notează sursa citată.
Potrivit Iuliei Costin, director general ODIMM, Republica Moldova are un șir de avantaje pentru dezvoltarea acestei industrii. “Produsele autohtone, obținute pe bază de plante erbacee și produse din plante cu valoare comercială adăugată, sunt apreciate atât pe piața locală, cât și în străinătate, fiind utilizate în industriile: alimentară, cosmetică și de îngrijire a casei, decor, design și farmaceutică. Prin proiectul respectiv ne propunem să fortificăm acest domeniu de activitate pentru a valorifica potențialul neexplorat.
Totodată, intenționăm să venim cu inițiative dedicate și sustenabile, inclusiv crearea unui cluster transfrontalier de profil”, a spus Costin.
Managerul proiectului, Tassos Livadios, reprezentantul Asociației de Dezvoltare, Halkidiki (Grecia), a subliniat faptul că, în prezent, la nivel global utilizarea tradițională și inovatoare a plantelor cu valoare comercială adăugată reprezintă o cerere în creștere și relevă noi oportunități de afaceri în domeniu.
“Conform statisticilor recente privind comerțul internațional (ONU, UNCOMTRADE), cererea globală de export și prețurile la produsele din plante cu valoare comercială adăugată va crește continuu până în 2025, iar produsele din plante cu o calitate îmbunătățită și o valoare nutraceutică sporită, vor deveni mai atractive pentru consumatori. Ne dorim ca prin proiectul HEGO să reușim să reunim atât actori importanți din lanțul valoric al sectorului produselor pe bază de plante erbacee, cât și producători, cadre universitare, autorități
locale, etc pentru a contribui la sporirea oportunităților comerciale transfrontaliere a întreprinderilor din țările bazinului Mării Negre”, a estimat Tassos Livadios.
Republica Moldova, datorită condițiilor climaterice și de mediu favorabile, florei bogate, reprezintă un areal important pentru domeniul culturilor eterice. Potrivit datelor din Raportul Național cu privire la diversitatea biologică, în anul 2019, cultivarea plantelor medicinale și aromatice a ocupat în țara noastră o suprafață de cca 3,5 mii de ha. În prezent, în Moldova sunt înregistrați peste 50 de fermieri producători de plante aromatice și medicinale, inclusiv de lavandă și salvie, care sunt utilizate pe piața locală, precum și exportate către întreprinderi de peste hotare.