Indonezia vrea să introducă o taxă pentru turiști, după o serie de incidente cauzate de aceștia

  • 14 Aprilie 2023 18:02
Indonezia vrea să introducă o taxă pentru turiști, după o serie de incidente cauzate de aceștia

Indonezia ia în calcul să impună o taxă pentru turiști după o serie de incidente în care străinii au încălcat legile sau obiceiurile în Bali, pozându-se goi în locuri sacre sau conducând motociclete fără permis, scrie digi24.ro.

Ministrul turismului și economiei, Sandiaga Uno, a declarat reporterilor săptămâna aceasta că în prezent se discută posibilitatea unei taxe pentru turiști. „Ne așteptăm ca studiul să se încheie săptămânile următoare, astfel încât să putem lua o decizie”, a spus el, potrivit unui Jakarta Post.

Cu toate acestea, oamenii de afaceri se tem că o taxă ar descuraja turiștii, ceea ce ar afecta sectorul într-un moment în care încearcă să își revină după pandemie, potrivit sursei citate. La începutul acestei luni, ministrul coordonator al afacerilor maritime și al investițiilor, Luhut Pandjaitan, a cerut să se impună o taxă de turism, spunând că Bali este una dintre cele mai ieftine destinații turistice din lume și că asta „a încurajat mulți vizitatori străini cu venituri mici să vină în Bali, ceea ce a dus la o creștere a comportamentului obraznic”.

Insula ar trebui să se îndepărteze de turismul de masă și să se concentreze pe a deveni o destinație turistică de calitate, a spus el. El și-a motivat cererea, vorbind despre o situație în care un turist oprit e poliție pentru că conducea o motocicletă fără cască sau cămașă a fost violent cu polițiștii, acuzându-i că vor să îi fure banii. Sandiaga și Luhut au sugerat că taxa de turism poate fi folosită pentru a sprijini industria locală turistică.

Înainte de pandemie, Bali, cunoscută pentru zonele sale pentru surfing, plantațiile de orez verde smarald și viața de noapte, atrăgea 6,2 milioane de vizitatori străini pe an, estimările fiind că turismul contribuie cu aproximativ 60% la economia insulei.

Localnicii au devenit tot mai frustrați de comportamentul nerespectuos sau ilegal al turiștilor – de la străinii care pozează goi în locurile sacre pentru a posta fotografii pe rețele sociale, până la cei care conduc haotic pe șosele. Guvernatorul Baliului, Wayan Koster, a declarat luna trecută că insula plănuiește să interzică turiștilor să închirieze motociclete pentru că încalcă regulile de circulație, respectiv conduc fără cască sau permis.



Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:0 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău