Indicele Dow Jones depășește pentru prima dată pragul de 20.000 de puncte
-
25 Ianuarie 2017 19:00
Indicele Dow Jones a trecut miercuri pragul de 20.000 de puncte pentru prima dată, în contextul în care mai mulți indici importanți ai burselor din Statele Unite au consemnat noi recorduri.
Indicele mediu Dow Jones a crescut cu 138 de puncte, atingând maximul de 20.051,29 puncte în această seară, scrie MEDIAFAX.
Avansul de după instalarea noului președinte al SUA, Donald Trump, este stimulat de speculațiile conform cărora politica economică a noului regim va impulsiona creșterea.
Dow Jones este cel mai mediatizat indice bursier pe plan mondial. Din el fac parte cele mai performante 30 de companii americane, dintre care amintim 3M, Boeing, Microsoft, Coca-Cola, General Electric, Hewlett Packard, IBM, McDonald's, Walt Disney sau Intel.
De-a lungul timpului, Dow Jones a crescut constant, oscilând până în 2007 la cotații de peste 10.000 de puncte, însă turbulențele financiare din anii crizei l-au coborât până la 8.500 de puncte. Ulterior, Dow Jones și-a reluat creșterea, ajungând la maximul de 20.000 de puncte consemnat miercuri. Pragul de 19.000 de puncte fusese atins, în premieră, pe 22 noiembrie 2016.