India: 14 civili, uciși din greșeală de forțele guvernamentale
-
05 Decembrie 2021 13:49
Cel puțin 14 civili din triburile din statul statul nord-estic Nagaland și un membru al forțelor de securitate au fost uciși din greșeală atunci când forțele indiene au deschis focul fără discriminare, au declarat duminică oficiali guvernamentali și militari, potrivit Reuters.
Ministrul indian de interne, Amit Shah, a declarat că a fost "îndurerat" la aflarea veștii că civilii au fost uciși în acest incident ce a avut loc sâmbătă seara târziu.
Premierul din Nagaland, Neiphiu Rio, a spus că se va efectua o anchetă și vor fi pedepsiți cei vinovați de acest incident, pe care el l-a atribuit unui eșec al serviciilor de informații.
Cel puțin o duzină de civili și câțiva membri ai forțelor de securitate au fost răniți în atac, a afirmat un oficial al Ministerului federal al Apărării cu sediul la New Delhi.
Localnicii din Nagaland au acuzat în mod frecvent forțele de securitate că vizează localnici nevinovați în operațiunile lor contra insurgenților din grupările rebele.
Incidentul a avut loc în satul Oting din districtul Mon, la granița cu Myanmar, și în jurul acestuia, în timpul unei operațiuni contrainsurgente desfășurate de membrii Assam Rifles, o parte a forțelor de securitate indiene desfășurate în acest stat, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul poliției din Nagaland.
Focurile de armă au început atunci când un camion care transporta 30 sau mai mulți muncitori din minele de cărbune trecea prin zona taberei Assam Rifles.
"Soldații aveau informații despre o mișcare a unor militanți în zonă și, când au văzut camionul, au confundat minerii cu rebelii și au deschis focul, ucigând șase muncitori", a declarat pentru Reuters un oficial de rang înalt al poliției, care a solicitat anonimatul, deoarece nu este autorizat să vorbească cu jurnaliștii.
"După ce vestea incidentului s-a răspândit în sat, sute de oameni din triburile locale au înconjurat tabăra. Aceștia au incendiat vehiculele Assam Rifles și au atacat soldații cu arme improvizate", a declarat acesta.
Membrii Assam Rifles au ripostat, iar în cel de-al doilea atac alți opt civili și un soldat s-au numărat printre cei uciși, a mai spus oficialul.
În ultimii ani, India a încercat să convingă Myanmar să curețe jungla deasă de bazele rebelilor din regiunea ce se învecinează cu Nagaland, Manipur și Arunachal Pradesh.