Modificări la indexarea bianuală a pensiilor. Opoziția susține că valoarea acestora va fi mai mică

  • 27 Februarie 2020 13:18
Modificări la indexarea bianuală a pensiilor. Opoziția susține că valoarea acestora va fi mai mică

Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, după mai multe dezbateri, modificarea prevederilor legale privind indexarea bianuală a pensiilor.

Guvernul accentuează că de indexare vor beneficia toți pensionarii, în timp ce opoziția face referire la faptul că în urma modificării formulei de calcul, indexarea va fi mai mică decât în conformitate cu prevederile actuale. Cu detalii, Cornel Ciobanu.

Proiectul propune amendamente la o modificare adoptată în luna decembrie anul trecut, potrivit căreia din acest an indexarea pensiilor se va face de două ori pe an. Legea din decembrie anul trecut prevedea că de a doua indexare, cea din luna octombrie, vor beneficia cei cu o pensie mai mică decât minimul de existență care în prezent este de aproximativ 1726 de lei. Noua inițiativă prevede indexarea bianuală a tuturor pensiilor, a precizat ministra sănătății și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Inițiativa a fost însă criticată de opoziție, care a menționat că inițiativa vine și cu modificarea formulei de calcul la indexarea pensiei. În prezent, pensiile sunt indexate în funcție de creșterea prețurilor în ultimii trei ani. Guvernul propune ca indexarea să fie calculată în funcție de evoluția inflației în ultima jumătate de an. În aceste condiții, indexarea va fi mai mică și vor fi afectați anume cei cu pensii mai mici, a menționat președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu.

În același timp, deputatul grupului „Pro Moldova”, AndrianCandu a propus un nou model de indexare a pensiilor.

Proiectul mai prevede și stabilirea prin lege a îndemnizațiilor alocate pentru pensionari la sărbători în ultimii doi ani, dar nu este prevăzută periodicitate și suma acestor îndemnizații, urmând să fie acordate în funcție de resursele financiare disponibile în buget. O altă modificare ține de o prevedere legală adoptată la sfârșitul anului trecut, potrivit căreia soții pot beneficia de pensia soțului sau soției decedate. 

Potrivit proiectului votat în prima lectură, de acest drept vor beneficia doar cei care au o pensie mai mică de 2600 de lei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău