Indexarea bianuală a pensiilor, votată în lectură finală
-
28 Februarie 2020 11:58
Parlamentul a votat în lectură finală modificarea prevederilor legale privind indexarea bianuală a pensiilor.
Proiectul presupune amendamente la o modificare adoptată în luna decembrie anul trecut, potrivit căreia din acest an indexarea pensiilor se va face de două ori pe an. Legea din decembrie anul trecut prevedea că de a doua indexare, cea din luna octombrie, vor beneficia cei cu o pensie mai mică decât minimul de existență care în prezent este de aproximativ 1726 de lei. Noua inițiativă prevede indexarea bianuală a tuturor pensiilor.
Inițiativa este însă criticată de opoziție, care a menționat că vine și cu modificarea formulei de calcul la indexarea pensiei. În prezent, pensiile sunt indexate în funcție de creșterea prețurilor în ultimii trei ani. În conformitate cu noile prevederi, indexarea va fi calculată în funcție de evoluția inflației în ultima jumătate de an. Astfel indexarea totală va fi de mai mică de 8%, față de aproape 10 la sută potrivit prevederilor în vigoare.
Proiectul mai prevede și stabilirea prin lege a îndemnizațiilor alocate pentru pensionari la sărbători în ultimii doi ani, dar nu este prevăzută periodicitate și suma acestor îndemnizații, urmând să fie acordate în funcție de resursele financiare disponibile în buget. O altă modificare ține de o prevedere legală adoptată la sfârșitul anului trecut, potrivit căreia soții pot beneficia de pensia soțului sau soției decedate.
Potrivit proiectului, de acest drept vor beneficia doar cei care au o pensie mai mică de 2600 de lei.