Indemnizația lunară pe care ar încasa-o ambasadorul R.Moldova în Rusia. Proiectul, pe masa Guvernului
-
13 Aprilie 2018 09:40
Un proiect care va fi examinat, astăzi, 13 aprilie, de Guvern arată că ambasadorul R.Moldova în Rusia, Andrei Neguța, ar putea avea o indemnizație lunară de 2.100 de euro pe lună.
Potrivit documentului, suma totală cheltuită lunar pentru plata indemnizațiilor personalului Ambasadei R.Moldova în Rusia ar fi de 27.195 de euro. Astfel, un ministru consilier ar încasa lunar 1.890 de euro, un consilier - 1.785 de euro, iar un secretar - 1.680 de euro. Cele mai mici indemnizații lunare, de 840 de euro, vor fi oferite șoferului, contabilului și secretarului administrativ.
Proiectul va fi examinat în cadrul ședinței de Guvern de astăzi.
Menționăm că ambasadorul R.Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța a fost rechemat la Chișinău la sfârșitul anului trecut, iar în martie anul curent diplomatul a revenit Moscova. Motivul rechemării ambasadorului a fost faptul că nu ar fi luat atitudine în „cazurile de hărțuire și intimidare a oficialilor și oamenilor politici de la Chișinău”, după cum anunța un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integării Europene.