Furtuna tropicală Eta s-a transformat în urgan și amenință America Centrală

  • 02 Noiembrie 2020 13:28
Furtuna tropicală Eta s-a transformat în urgan și amenință America Centrală

Furtuna tropicală Eta s-a transformat în uragan luni dimineață după ce a crescut în intensitate în Marea Caraibilor și se îndreaptă spre Nicaragua și Honduras cu vânturi devastatoare și cantități mari de precipitații, au anunțat meteorologii de la Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite (NHC), citați de Reuters, scrie Agerpres.

Eta a devenit un uragan de categoria 1 - pe scara în cinci trepte Saffir-Simpson - și va lovi nord-estul regiunii costiere a statului Nicaragua, dar și zonele învecinate din estul Hondurasului luni seară sau marți dimineață, precizează NHC, al cărui sediu se află în orașul Miami.

Până vineri seară, ploile generate de uraganul Eta vor cauza inundații "catastrofale" și alunecări de teren în America Centrală, potrivit specialiștilor de la NHC. Jamaica, sudul insulei Haiti, Insulele Cayman, El Salvador și sudul Mexicului ar putea fi de asemenea grav afectate de acest uragan.

Meteorologii se așteaptă ca Eta să devină unul dintre cele mai puternice uragane care au lovit Nicaragua în ultimii ani și ar putea testa capacitatea de intervenție a administrației președintelui Daniel Ortega, care conduce una dintre cele mai sărace țări din cele două Americi.

Guvernul local este în stare de alertă maximă, a evacuat mai multe comunități din regiunile de coastă și a trimis provizii pentru a îi ajuta pe rezidenți să se pregătească pentru impactul generat de uragan, a precizat presa centrala din Nicaragua.

Potrivit celei mai recente prognoze publicate de NHC, Eta ar putea să atingă uscatul cu forța unui uragan de categoria 3, caracterizat prin vânturi cu viteze de până la 185 de kilometri pe oră. După ce va ajunge în regiunile muntoase din Nicaragua și Honduras, uraganul Eta va slăbi foarte repede în intensitate.

Luni dimineață, Eta se afla la 282 de kilometri nord-est de Puerto Cabezas, Nicaragua, îndreptându-se spre vest cu viteza de 19 kilometri pe oră și cu vânturi susținute de 121 de kilometri pe oră, potrivit NHC.

Eta este cea de-a 28-a furtună tropicală care a primit un nume oficial și care s-a format în sezonul 2020 al uraganelor din Oceanul Atlantic, egalând astfel recordul absolut în domeniu, stabilit în 2005.

Uraganul Eta ar putea aduce precipitații de 381-640 de mililitri pe metru pătrat în centrul și nordul statului Nicaragua și în majoritatea regiunilor din Honduras, iar cantitățile de precipitații vo ajunge la 889 de mililitri pe metru pătrat în anumite zone, au prognozat specialiștii de la NHC.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău