Începând cu data de 14 februarie 2025, TVA în domeniul HORECA revine la cota de 8%

  • 13 Februarie 13:19
Începând cu data de 14 februarie 2025, TVA în domeniul HORECA revine la cota de 8%

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenționează operatorii din domeniul HORECA că începând cu data de 14 februarie 2025, se va aplica cota TVA de 8%, urmare a expirării la data de 13 februarie 2025 a stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, potrivit SFS, cota de 8% va fi aplicată la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică, bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanță sau tabără de vacanță, care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei și la produsele alimentare și/sau băuturi.

„Excepție face producția alcoolică, preparată sau nepreparată, pentru consumul uman, însoțită de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în cadrul activităților care se atribuie la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Republicii Moldova”, notează Serviciul Fiscal de Stat.

În context, agenții economici sunt obligați să se adreseze la furnizorii/ centrele de asistență tehnică, și să programeze echipamentul de casă și de control cu nivel de cota TVA de 8% pentru serviciile și mărfurile menționate.

Totodată, în perioada de până la programarea echipamentului de casă și de control cu nivel de cota TVA de 8%, la completarea Registrului echipamentului de casă și de control sau în documentația de evidență, se va înscrie suma TVA recalculată.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Fri
2
Sat
-0
Sun
-1
Mon
-3
Tue
-3
Arhivă Radio Chișinău