Încasările la Bugetul public național, în creștere cu 13,2% în primele două luni din 2026

  • 02 Martie 16:05
Încasările la Bugetul public național, în creștere cu 13,2% în primele două luni din 2026

Încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), au constituit circa 13,3 miliarde de lei în primele două luni ale anului 2026. Suma este cu aproximativ 1,6 miliarde de lei mai mare față de perioada similară a anului precedent, ceea ce reprezintă o creștere de 13,2%.

Potrivit SFS, la Bugetul de stat, în perioada ianuarie–februarie 2026, au fost încasate circa 5,4 miliarde de lei, cu 713,4 milioane de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2025, înregistrându-se o majorare de 15,2%.

În ceea ce privește bugetele locale, încasările au constituit circa 1,5 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 234,3 milioane de lei comparativ cu perioada similară a anului trecut sau 18,2%.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate circa 4,8 miliarde de lei, cu 431,2 milioane de lei mai mult față de primele două luni ale anului 2025, ceea ce reprezintă o creștere de 9,9%.

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 1,6 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 174,8 milioane de lei față de perioada similară a anului trecut, sau cu 12,3%.

 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
22,23
Cer acoperit de nori
Umiditate:60 %
Vint:9,8 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
21
Sun
23
Mon
23
Arhivă Radio Chișinău