Încasările Fiscului la Bugetul public național, în creștere cu peste 14% în șapte luni ale anului

  • 01 August 13:18
Încasările Fiscului la Bugetul public național, în creștere cu peste 14% în șapte luni ale anului

Încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), conform informațiilor operative, au constituit circa 46,3 miliarde lei pentru 7 luni ale anului 2025, ceea ce denotă o creștere de circa 5,7 miliarde lei sau cu 14,1% în raport cu perioada similară a anului precedent.

Potrivit SFS, la Bugetul de stat, pentru 7 luni ale anului 2025 s-au încasat 18,9 miliarde lei, ceea ce constituie cu 2,3 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, sau o creștere de 14,1%. 

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări în sumă de 5,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă cu circa 793,8 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu circa 17,0%.

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat, în perioada menționată, s-au încasat 16,4 miliarde lei, ceea ce constituie cu 1,9 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de circa 13,3%.      

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală  s-au acumulat circa 5,5 miliarde lei, ceea ce constituie cu 683,2 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2024 sau cu circa 14,1%.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:67 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău