Încasări cu 14% mai mici decât cele planificate în bugetul Uniunii Avocaților

  • 28 Septembrie 2017 19:13
Încasări cu 14% mai mici decât cele planificate în bugetul Uniunii Avocaților

Uniunea Avocaților din Moldova (UAM) a înregistrat anul trecut încasări de mijloace bănești în sumă de aproape 4,1 milioane de lei. Potrivit unui raport, UAM a reușit să încaseze doar 76% la sută din banii planificați.

O pătrime din sumă nu a fost încasată în 2016, pentru că unii avocați obișnuiesc să achite contribuțiile în anul următor celui de gestiune, până la publicarea, în Monitorul Oficial, a Listei cu drept de exercitare a profesiei de avocat. Astfel, din numărul total de avocați, doar 82% și-au achitat contribuțiile anul trecut. Uniunea precizează însă că, în luna ianuarie 2017, au fost încasate contribuții de membru în sumă de 850 de mii de lei, relatează BizLaw.md

De altfel, mai mult de jumătate din venitul Uniunii este asigurat din contribuțiile avocaților. Anul trecut, aceștia au transferat 2,4 milioane de lei.

Din taxele pentru examenele de calificare în profesia de avocat au fost adunați 324 de mii de lei. În același timp, din taxele pentru examenele de admitere la stagiu a fost colectată o sumă de două ori mai mică, adică 170 de mii de lei.

O sumă importantă – 705 mii lei a fost colectată anul trecut din taxa pentru examinarea dosarelor, conform art. 10 din Legea cu privire la avocatură. Acesta prevede, printre altele, că sunt scutite de efectuarea stagiului  profesional și de examenul de calificare persoanele care dețin titlul de doctor, precum și cele care au cel puțin 10 ani vechime în muncă în funcția de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcțiile respective, au solicitat eliberarea licenței pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază și persoanele care, după demisia din funcția de judecător și procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului.

Totodată, aproape jumătate de milion de lei a fost încasat din taxele percepute pentru efectuarea stagiului profesional – înregistrarea contractului.

Și din amenzile achitate de avocații care au fost sancționați disciplinar, s-au încasat bani la bugetul UAM. Valoarea acestora a fost de 26 de mii de lei. Venituri din alte surse nu au fost înregistrate.

Conform Legii cu privire la avocatură, bugetul Uniunii Avocaților se formează din:

  • contribuțiile avocaților;
  • taxele pentru examenele de admitere la stagiu și de calificare;
  • taxele pentru efectuarea stagiului profesional;
  • amenzile achitate de avocați în calitate de sancțiuni disciplinare;
  • alte plăți neinterzise de lege.

Modul de gestionare a mijloacelor acumulate în bugetul Uniunii Avocaților se verifică o dată la 4 ani, printr-un audit independent.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău