Încălzire globală | Un viitor sumbru scris în trecut: Savanții consideră că trebuie să tragem învățăminte din Pliocen

  • 06 Aprilie 2019 16:56
Încălzire globală | Un viitor sumbru scris în trecut: Savanții consideră că trebuie să tragem învățăminte din Pliocen

Concentrația de CO2 în atmosferă, principala cauză a încălzirii globale, este la nivelul cel mai ridicat de 3 milioane de ani, ceea ce face inevitabilă creșterea dramatică a temperaturii planetei și a nivelului oceanelor în câteva secole, avertizează cercetători reuniți săptămâna aceasta la Londra.

Oamenii de știință au estimat până acum că nivelul actual al dioxidului de carbon, puțin peste 400 de părți per milion (ppm), nu este mai mare decât cel de acum 800.000 de ani, în timpul unei perioade marcate de cicluri de încălzire și răcire globală, care ar continua și astăzi fără încălzirea cauzată de activitățile umane, scrie Agerpres.

Dar mostre de gheață și sedimente marine prelevate din cea mai rece parte a planetei arată că pragul de 400 ppm a fost de fapt depășit pentru ultima dată cu 3 milioane de ani în urmă, în timpul Pliocenului. Temperaturile erau atunci mai mari cu 3 până la 4°C mai ridicate, copaci creșteau în Antarctica și nivelul oceanelor era cu 15 metri mai ridicat.

Aceste analize sunt coroborate de un nou model climatic dezvoltat de Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climei (PIK), relatează sâmbătă France Presse.

"Sfârșitul Pliocenului este relativ apropiat de noi în ceea ce privește nivelul de CO2", explică pentru AFP Matteo Willeit, cercetător la PIK și autor principal al unui studiu publicat în această săptămână.

"Modelele noastre sugerează că în Pliocen nu a existat nici un ciclu glaciar, nici calote mari de gheață în emisfera nordică. CO2 era prea ridicat și clima prea fierbinte pentru a permite acest lucru'', spune acesta.

Acordul din 2015 privind clima de la Paris vizează limitarea încălzirii globale la + 2° C sau + 1,5° C, în raport cu era preindustrială.

Dar în 2017, emisiile de gaze cu efect de seră au depășit toate recordurile din istoria omenirii, iar angajamentele statelor semnatare ale Acordului de la Paris ar conduce lumea la + 3° C.

Cercetătorii reuniți săptămâna aceasta la Londra consideră că există învățăminte care trebuie învățate din Pliocen.

"Temperaturile globale erau de 3 până la 4° C mai ridicate decât în prezent și nivelul mării cu 15-20 de metri mai înalt", spune Martin Siegert, profesor de geoștiință la Imperial College din Londra.

Astăzi, cu 1° C mai mult decât în perioada preindustrială, Pământul se confruntă deja cu impactul schimbărilor climatice, de la inundații la secete.

Pentru Siegert, a depăși 400 ppm de CO2 nu implică o creștere a nivelului mării de amploarea celei din Pliocen într-o manieră iminentă, dar cât timp omul nu reușește să elimine CO2 din atmosferă la scară largă, impacturi majore sunt inevitabile, mai devreme sau mai târziu.

Pe baza concentrațiilor de CO2, glaciologii prevăd o creștere a nivelurilor oceanelor între 50 de cm până la un metru până la sfârșitul acestui secol, spune cercetătorul.

"Ar fi dificil ca această creștere să fie mai mare, pentru că topirea are nevoie de timp. Dar aceasta nu se oprește în 2100, continuă'', adaugă acesta.

În luna octombrie, oamenii de știință din Giec (Grupul interguvernamental de experți privind evoluția climei) au tras un semnal de alarmă: pentru a rămâne sub 1,5° C, emisiile de CO2 vor trebuie reduse cu aproape 50% până în 2030.

Dar, în pofida promisiunilor, aceste emisii legate de combustibilii fosili și de agricultură cresc inexorabil.

"Cu 400 ppm, vom rămâne pe traiectoria unei clime similare celei din Pliocen" avertizează Tina van De Flierdt, profesor de geochimie izotopică la Imperial College.

Cercetătorii estimează că atmosfera a avut anterior niveluri de CO2 cu mult peste 400 ppm, dar gazul a avut nevoie de milioane de ani să se acumuleze.

La rândul lor, emisiile legate de activitatea umană au amplificat nivelurile de CO2 cu peste 40% într-un secol și jumătate.

Cu o concentrație de 412 ppm și în creștere, unii experți consideră că o încălzire globală de 3 până la 4° C este probabil inevitabilă.

Ultima dată când CO2 era la fel de prezent în atmosferă, era capturat de arbori, plante, animale și îngropat cu acestea odată cu moartea lor. ''Iar ceea ce facem noi de 150 de ani este să săpăm și să-l trimitem înapoi în atmosferă. Este o experiență nesăbuită'', în opinia lui Flierdt. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:1,5 m/s
Mon
17
Tue
17
Wed
19
Thu
21
Fri
22

Curs oficial BNM 12 Iulie 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.4633 -0.0000
USD 17.1929 -0.0000
RON 4.0207 -0.0000
UAH 0.6382 -0.0000
RUB 0.2429 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău