ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ. Ultima bucată a calotei glaciare din America de Nord va dispărea în 300 de ani
-
21 Martie 2017 18:41
Ultima rămășiță din Calota Glaciară Barnes de pe Insula Baffin, care a acoperit odată mare parte din America de Nord, se va topi în circa 300 de ani, potrivit unui nou studiu realizat de o echipă de oameni de știință canadieni și americani de la Universitatea Simon Fraser din British Columbia, respectiv de la Universitatea Boulder din Colorado. Formațiunea se află în prezent pe cale de dispariție din cauza încălzirii climatice, scrie Agerpres.
Calota Glaciară Barnes, o întindere cât statul american Delaware, situată pe Insula Baffin din Arhipelagului Arctic Canadian, se topește într-un ritm rapid din cauza nivelului ridicat de gaze cu efect de seră din atmosferă care a provocat creșterea temperaturilor în zona arctică.
Deși are încă o grosime de 500 de metri, calota s-ar topi în următorii 300 de ani conform rezultatele cercetătorilor, acest lucru fiind o dovadă serioasă a nivelului actual al încălzirii globale, nemaiîntâlnit în ultimi 2,5 milioane de ani, după cum arată autorii studiului.
''Aceasta reprezintă dispariția unei forme din ultima epocă glaciară care ar fi supraviețuit probabil dacă nu ar fi existat emisiile de gaze cu efect de seră antropogenice'', a declarat Adrien Gilbert, glaciolog la Universitatea Simon Fraser din Canada, conducătorul studiului publicat luni în revista ''Geophysical Research Letters'' editat de American Geophysical Union.
Deși topirea Calotei Glaciare Barnes ar putea avea un efect neglijabil asupra nivelului mărilor și oceanelor, sfârșitul ei poate anunța chiar dispariția unor calote mai mari precum Groenlanda și Antarctica, este de părere profesorul Gifford Miller de la universitatea americană Boulder, coautor al studiului. ''Cred că dispariția Calotei Glaciare Barnes ar fi doar o curiozitate științifică dacă nu ar fi atât de neobișnuită'', a spus Miller, care a condus cercetările desfășurate anual în ultimele cinci decenii pe Insula Baffin. "Una dintre implicațiile derivate din rezultatele noastre este că regiuni semnificative ale sudului Calotei Glaciare a Groenlandei s-ar putea afla sub risc de topire pe măsură ce regiunea arctică se încălzește'', a completat acesta adăugând că și nivelurile ridicate ale apelor mărilor, determinate de topirea Groenlandei, va cauza în mod automat o micșorare a Calotei Glaciare a Antarcticii.
Calota Glaciară Barnes este o rămășiță a Calotei Glaciare Laurentide care a acoperit, episodic, milioane de metri pătrați din America de Nord de la începutul perioadei Cuarternar, în urmă cu 2,5 milioane de ani.
Chiar dacă omenirea ar înceta în prezent să emită gaze cu efect de seră, Calota Glaciară Barnes tot va dispărea în următoarele secole, susține Miller care compară această întindere de gheață cu un canar dintr-o mină de cărbuni.