Încă un oligarh rus rămâne fără iahtul său de lux. „Amore Vero”, confiscat într-un port pe Coasta de Azur

  • 03 Martie 2022 14:17
Încă un oligarh rus rămâne fără iahtul său de lux. „Amore Vero”, confiscat într-un port pe Coasta de Azur

Autoritățile franceze au confiscat miercuri noapte un iaht deținut de oligarhul rus Igor Sechin, directorul general al gigantului petrolier de stat Rosneft, a anunțat Ministerul de Finanțe de la Paris, potrivit CNN.

„Mulțumim lucrătorilor vamali care care ajută la impunerea sancțiunilor UE împotriva apropiaților guvernului rus”, a transmis ministrul francez al finanțelor, Bruno Le Maire, într-un tweet, transmite DIGI24.

Iahtul, numit „Amore Vero” (Dragoste Adevărată) a sosit pe 3 ianuarie în portul La Ciotat de pe Coasta de Azur, la Marea Mediterană, și urma să plece pe 1 aprilie.

„Amore Vero” este un iaht de 85,5 metri lungime, construit în 2013, cu o capacitate de 14 oaspeți, găzduiți în 7 cabine, dintre care una „master” și două VIP, potrivit site-ului specializat Superyacht Times. Ambarcațiunea este dotată cu piscină, iar interiorul a fost desenat de Alberto Pinto, potrivit Oceancoyacht.

Igor Sechin este al doilea oligarh rus care rămâne fără iaht, după ce miliardarul rus Alisher Usmanov a fost sancționat în același fel: unul dintre bunurile sale prețioase - iahtul Dilbar, lung de 156 de metri și evaluat la aproape 600 de milioane de dolari - a fost confiscat de autoritățile germane în orașul nordic Hamburg.

Este cea de-a opta zi a războiului din Ucraina, iar atacurile armatei rusești continuă. Noi explozii au avut loc peste noapte în Kiev și în Herson, în timp ce sirenele anti-aeriene au răsunat în multe alte orașe. Autoritățile ucrainene au confirmat că Herson și zona din jur sunt sub controlul armatei ruse. Șeful administrației regionale le-a cerut locuitorilor să rămână în casă, pentru că rușii sunt peste tot în oraș și sunt periculoși. Iar primarul spune că întâmpină dificultăți uriașe în a aduna morții și a-i înmormânta, precum și cu livrarea alimentelor și a medicamentelor. Orașul-port Mariupol de la Marea Azov, foarte important din punct de vedere strategic, este înconjurat de trupe rusești.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău