Încă un medic reacționează public la declarațiile ministrului Sănătății. „Mă revolt, fiindcă Doare. După 25 de ani de devotament, mă gândesc să-mi las halatul alb”

  • 11 Aprilie 2020 18:25
Încă un medic reacționează public la declarațiile ministrului Sănătății. „Mă revolt, fiindcă Doare. După 25 de ani de devotament, mă gândesc să-mi las halatul alb”

Încă un medic reacționează public la declarațiile ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, conform cărora medicii ar fi responsabili de faptul că s-au infectat cu COVID-19.

Renata Zabelinski a vorbit pe Facebook despre despre dificultățile întâmpinate la Spitalul clinic de psihiatrie unde mai mulți pacienți și lucrători medicali au fost infectați cu noul coronavirus. Ea a menționat despre faptul că pacienții nu pot fi izolați. 

„Mă revolt, fiindcă Doare! Ceva timp în urmă, am ales sa fiu alături de colegii mei în lupta contra acestui virus. Dar azi, după blamarea și "susținerea" personalului medical de către Doamna Ministru al Sănătății, am înteles că nu merită să-ți expui viața și familia la risc. După 25 ani de devotament în acest sistem, azi mă gândesc să-mi las halatul alb. Doresc să o întreb pe Doamna Ministră, dacă a știut de existenta Spitalului Clinic de Psihiatrie, știe unde se află el, deoarece nu l- a vizitat niciodată? Știe specificul acestui spital și contingentul care se tratează aici? Este un lucru bine înțeles și prognozat în orice Spital de Psihiatrie, că de la un pacient internat cu simptome de virus, peste o perioadă vor fi zeci! Deoarece acestor pacienți nu se poate explica cuvântul Izolare și respectarea regulilor igienice; el are necesitățile sale de a fuma dintr-o țigara , de- a bea dintr- o sticlă cu apă cu alt pacient, în secțiile de 90 paturi. Nu v-ați gândit la acest scenariu? Nu v-ați gândit la faptul că fiind infectat pacientul nu va fi primit de alt spital, deoarece are O Boala Concomitentă, cea psihică? Și dacă este trimis personalul medical și medicii în carantină la domicilu, atunci ce facem cu acești bolnavi? Cine-i ajută? Sau poate le deschidem ușa?
Nu ați analizat, deoarece ați fost departe de acest spital! Nu l-ați abordat cu maximă seriozitate! Acum învinuiți personalul medical și medicii care se sufocă acolo că ei singuri s-au infectat din propria neglijență? Care dorm în spital pentru a nu infecta familile? Care fac tot ce e posibil pentru acești pacienți, acest spital și pentru aceasta țară? Care rămân tot mai puțini, pentru că și ei sunt oameni și se îmbolnăvesc. Oare asta trebuie să facă Capetenia de oaste în timpul unui razboi? Oare acum trebuie să fim blamați și umiliți? Aceasta este tactica Dumneavoastra de " sustinere"? Medicii ,după o astfel de luptă cu virusul, mai luptă și cu ministerul, care ar trebui să-i protejeze, să-i stimuleze, dar nu să-i distrugă psihic. Așa suntem noi, oamenii- căutăm în nenorocirile noastre pe cineva vinovat. Nu a fost vindecat pacientul - medicul este numit ucigaș, nu a fost găsit leacul - criminalul este dublu. A infectat un pacient – medicul este un monstru, s-a infectat singur – este un neglijent și un prost. Nu s-a dus la muncă - un dezertor, s-a plâns de lipsa materialelor de protecție - un trădător. Și toate acestea la aplauzele „Eroilor doctori”, pe de o parte, și cu un cuțit în spate pe de altă parte. Dar după acest ,,razboi,” cine va rămâne să mai lucreze în cadrul acestui sistemul medical murdar? Pe salarii mizere și călcați în picioare de propriul minister”, a scris medicul pe Facebook. 

Menționăm că astăzi și un medic de pe ambulanță a arătat într-o înregistrare video echipamentul de proastă calitate pe care-l folosesc în lupta COVID-19. 

El s-a adresat ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, îndemnând-o ca înainte să declare că medicii sunt responsabili de faptul că se infectează cu COVID-19, să asigure lucrătorii medicali cu echipament potrivit în lupta cu noul coronavirus. 

Ministrul nu a reacționat, deocamdată, la aceste afirmații. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău