Încă un drum de importanță regională urmează a fi reabilitat cu bani oferiți de Banca Mondială
-
05 Octombrie 17:20

Administrația Națională a Drumurilor anunță lansarea licitației pentru execuția lucrărilor de reabilitare a Coridorului 8, în cadrul contractului de lucrări, finanțat de Banca Mondială și cofinanțat de Guvernul Republicii Moldova.
Lucrările sunt divizate în două loturi. Prima porțiune de drum care urmează a fi reparată este cea care leagă localitățile Cornești – Boghenii Noi și Năpădeni de pe traseul M5, km 0+000 – km 16+200. Cea de-a doua este același traseu pe segmentul km 16+200 – km 25+90 și drumul Dereneu – G85, km 8+395.
Costul lucrărilor se ridică la peste 30 de milioane de dolari, echivalentul a peste 500 de milioane de lei, parte a unui proiect de anvergură, ”Conectivitatea rurală în Moldova”, aprobat de Banca Mondială, în valoare de peste 150 de milioane de dolari.
Potrivit unui comunicat al instituției, procedura de achiziție urmează a fi desfășurată în conformitate cu Regulamentul de Achiziții al Băncii Mondiale din septembrie 2023, iar contractul de lucrări va avea la bază Condițiile Generale Contractuale FIDIC (cartea roșie), ediția 2017, elaborate de Federația Internațională a Inginerilor Consultanți.
Proiectul are ca scop îmbunătățirea conectivității rutiere reziliente la schimbările climatice în comunitățile rurale, sporirea traficului de tranzit rutier prin punctele de trecere a frontierei cu România și să reacționeze prompt și mai eficient la crize și situații de urgență.
Timpul planificat pentru realizarea lucrărilor este de 18 luni, iar perioada de notificare a defectelor este de 365 zile.
Companiile de construcție din domeniu pot depune ofertele până pe 18 noiembrie 2025.