Încă o țară din UE lansează o dezbatere despre neutralitatea sa militară

  • 22 Iunie 2023 10:49
Încă o țară din UE lansează o dezbatere despre neutralitatea sa militară

Irlanda, o țară membră a Uniunii Europene dar care nu face parte din NATO, lansează joi o dezbatere publică asupra politicii sale de securitate, punând în discuție problema arzătoare a neutralității sale în contextul invaziei rusești din Ucraina, informează AFP și Agerpres.

Această consultare anunțată în luna aprilie începe joi și va dura până marți, în contextul în care invazia rusă a determinat deja Finlanda și Suedia să pună în discuție decenii de non-aliniere militară, scrie Hotnews.

 În Irlanda, dezbaterea asupra unei posibile aderări la NATO, în contradicție cu politica dusă după Al Doilea Război Mondial, stârnește reacții aprinse.
Președintele Michael Higgins, care are un rol mai degrabă protocolar, a acuzat guvernul că „se joacă cu focul” deschizând acest dosar. El a estimat, în paginile publicației Business Post, că Irlanda se află într-un „moment foarte periculos” în termeni de politică externă, exprimând temeri în legătură cu o „derivă”.

Prim-ministrul Leo Varadkar a relativizat implicațiile dezbaterii asupra neutralității, dând asigurări marți în Parlament că această consultare nu are „niciun obiectiv ascuns” și vizează o întreagă serie de subiecte militare.

„Suntem foarte clari în ceea ce privește politica noastră: nu contăm pe aderarea noastră nici la NATO, nici la nicio altă alianță militară. Noi vom investi în forțele noastre armate”, a declarat Varadkar.

Circa 1.200 de persoane s-au înscris pentru a participa la dezbateri, ce vor începe la Cork, în sud, înainte de a se deplasa pe teritoriul acestei țări cu 5 milioane de locuitori, pentru a se încheia la Dublin luni și marți.

Ce forțe armate are Irlanda

Cu un buget de 1,1 miliarde de euro alocat apărării sale, Irlanda rămâne departe de alte țări membre ale UE în termeni de cheltuieli militare, lăsând-o dependentă de vecinii săi în ceea ce privește asigurarea securității sale, potrivit unor voci critice.

Forțele sale armate numără 8.500 de militari care participă la operațiuni de menținere a păcii, 500 de soldați fiind în prezent desfășurați în străinătate, în special în Liban. După declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, trecerea de nave ale Rusiei în largul coastelor irlandeze stârnește îngrijorarea guvernului de la Dublin în legătură cu sabotaje, susceptibile în special să afecteze cablurile transatlantice.

Irlanda nu dispune decât de șase nave de patrulare, susținute de două avioane însărcinate cu patrulări maritime pentru supravegherea zonei sale economice exclusive, ce reprezintă 16% din apele teritoriale ale UE, potrivit Royal United Services Institute.

Guvernul irlandez a subliniat deja necesitatea de a se pregăti în fața unor atacuri cibernetice, precum cel atribuit unui grup rus de hackeri care i-a paralizat serviciul de sănătate în 2021.

Majoritatea irlandezilor sunt în favoarea neutralității

Potrivit unui sondaj al Ipsos pentru Irish Times, publicat în iunie, 61% dintre irlandezi sunt pentru neutralitatea pe care țara lor o are în prezent, însă 55% dintre ei susțin o „majorare importantă” a capacităților militare ale Irlandei.

 Guvernul a anunțat anul trecut că vrea să majoreze cheltuielile militare cu 1,5 miliarde de euro pe an până în 2028, o creștere fără precedent.
În februarie, Dublinul a acceptat să participe la asistența militară adusă Ucrainei de UE, cu 30 de militari irlandezi însărcinați să formeze trupe ucrainene.

Politica de neutralitate a Irlandei pleacă de la lupta sa pentru a-și căpăta independența și a scăpa de dominația britanică, trecând printr-un război civil sângeros ce a dus la crearea Republicii Irlanda în 1937.

 
 Chiar dacă această nealiniere nu este fixată ferm în Constituție, guvernele succesive au urmat cu toate decizia luată în acest sens de fostul prim-ministru Eamon de Valera după cel de-Al Doilea Război Mondial, decizie criticată de Londra și Washington.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:4,63 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău