Încă o țară depășește pragul de un milion de infectări cu coronavirus

  • 25 Octombrie 2020 13:55
Încă o țară depășește pragul de un milion de infectări cu coronavirus

Columbia este a opta țară a lumii și a treia din America de Sud (pe lângă Brazilia și Argentina) care depășește pragul de un milion de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19, au anunțat autoritățile sanitare din această țară, conform AFP, citat de Agerpres.

Țara sud-americană a înregistrat, în ultimele 24 de ore, un număr de 8.769 de cazuri noi de infectare. Numărul total ajunge, astfel, la 1.007.711 cazuri. Primul caz de infectare cu coronavirus din Columbia a fost raportat în data de 6 martie. Numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns în prezent la aproximativ 30.000, după înregistrarea a 198 de morți în ultimele zece zile, au precizat autoritățile.

Cu o populație de 50 de milioane de locuitori, Columbia este a opta țară care depășește pragul de un milion de contaminări, după Statele Unite, India, Brazilia, Rusia, Argentina, Spania și Franța.

Președintele columbian, Iván Duque, a subliniat că țara sa are una dintre cele mai scăzute rate a deceselor raportate la populație de pe continent. „Ne-am descurcat mult mai bine decât alte țări. Însă nu spun asta ca să ne simțim triumfători, o spun cu ideea să ne protejăm mai mult”, a declarat liderul conservator de la Chinchina (centru).

Potrivit Institutului Național de Sănătate (INS), Columbia ocupă locul al zecelea pe continent în această privință, cu o medie de 561 de decese la un milion de locuitori: aproape jumătate prin comparație cu Peru (1.016) și cu un sfert mai puțin decât Brazilia (719).

Guvernul columbian a decretat carantina la nivel național pe 25 martie, apoi a relaxat-o pentru a salva economia. De la 1 septembrie, acesta urmează o strategie bazată pe responsabilitatea individuală și pe utilizarea generalizată a măștilor în spațiile publice.

Duque a declarat că a alocat resurse de „aproape de 11% din PIB” (circa 31 de miliarde de dolari) pentru a face față situației de urgență epidemică. Cu toate acestea, șomajul în orașe a crescut la un nivel istoric de 19,6% în luna august.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău