Încă două grădinițe au fost renovate din grantul oferit de România
-
28 Noiembrie 2015 15:20
Încă două grădinițe, din nordul și sudul Republicii Moldova, au fost renovate din grantul oferit de Guvernul României, prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM).
Este vorba despre grădinița-creșă din localitatea Țaul, raionul Dondușeni și grădinița din Brânza, Cahul, transmite IPN.
Ambele instituții preșcolare au fost renovate prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, în valoare totală de 20 milioane de euro. Pentru lucrările de reparație de la grădinița din satul Brânza au fost alocate 2 milioane de lei. Din acești bani a fost schimbat acoperișul întregii grădinițe, s-au montat geamuri și uși noi. La exterior, pereții au fost izolați termic, iar fațada instituției a fost renovată integral. În curtea grădiniței a fost montat pavaj și amenajate terenuri de joacă. De asemenea, s-a procurat mobilier nou pentru toate grupele de copii.
Pentru renovarea grădiniței-creșă „Mărțișor” din localitatea Țaul, raionul Dondușeni au fost alocate 2 milioane 700 de mii de lei din grantul oferit de Guvernul României și alte 250 de mii de lei din sursele financiare ale FISM. Lucrările de reparație au inclus schimbarea acoperișului, a sistemului de canalizare, a geamurilor și ușilor, instalarea sistemului de încălzire, izolarea termică a pereților exteriori, reparații în interiorul clădirii. Tot din acești bani a fost procurat mobilier nou pentru toate grupele de copii și au fost amenajate grupurile sanitare.
Cele două instituții preșcolare au fost inaugurate cu participarea directorului executiv al FISM, Mircea Eșanu, și Ambasadorului României la Chișinău, Marius Lazurca.
Beneficiari ai grantului oferit de Guvernul României sunt 774 de instituții preșcolare din 32 de raioane ale țării și peste 200 de mii de persoane: copii, părinți, personal didactic și tehnic.
Lucrările finanțate din grantul oferit de Guvernul României includ reparații capitale a clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier etc.