Încă cinci persoane implicate în sustragerea banilor de pe carduri, reținute
-
26 Februarie 2021 16:30
Încă cinci persoane au fost reținute, fiind suspectate de sustragerea mijloacelor de pe cardurile bancare. Poliția anunță că unul din suspecți s-a dovedit a fi cu funcție de conducere în unul din penitenciarele din Republica Moldova, transmite IPN.
Direcția de poliție a municipiului Chișinău menționează că cele cinci persoane au vârstele cuprinse între 24 și 42 de ani. Oamenii legii au efectuat 13 percheziții autorizate în municipiu, cât și în penitenciarul unde activa unul dintre suspecți.
După percheziții, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 1,3 milioane de lei.Totodată, au fost ridicate cinci automobile ce aparțin suspecților.
Conform legislației penale în vigoare, persoanele riscă închisoare pe un termen de până la opt ani. În privința acestora este aplicată măsura preventivă – arest pe un termen de 30 de zile.
La mijlocul lunii februarie, poliția anunța despre un dosar în care figurează 12 persoane suspectate de comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor. Potrivit poliției, doi dintre suspecți – presupuși organizatori – își ispășesc pedepsele în locurile de detenție, iar un alt suspect deține funcție de conducere în unul din penitenciarele din țară.