Încă 20 de zile de arest preventiv pentru Ciochină, în dosarul în care este acuzat de tortură

  • 17 Februarie 20:00
Încă 20 de zile de arest preventiv pentru Ciochină, în dosarul în care este acuzat de tortură

Arestul preventiv al lui Nicanor Ciochină, într-un dosar în care este acuzat de tortură și tratament inuman, a fost prelungit cu încă 20 de zile.

Informația a fost confirmată pentru IPN de purtătorul de cuvânt al Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur.

Potrivit PCCOCS, Nicanor Ciochină este cercetat penal după ce ar fi agresat fizic și verbal un locuitor al comunei Boldurești, care se deplasa cu dificultate din cauza unei afecțiuni la picioare. Inculpatul ar fi lovit victima cu mâinile și picioarele, adresându-i injurii. Motivul pretinsei agresiuni ar fi fost dorința de a-l pedepsi pentru incendierea vegetației de pe un teren din extravilanul localității.

Nicanor Ciochină a fost reținut pe 29 ianuarie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde a avut loc o ședință în dosarul în care este acuzat de accidentarea mortală a unui adolescent. În acest caz, fostul primar de Boldurești urmează să-și afle sentința pe 27 februarie. Procurorii solicită 9 ani de închisoare cu executare pentru comiterea și părăsirea locului accidentului rutier.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
21,63
Câțiva nori
Umiditate:66 %
Vint:2,2 m/s
Sat
24
Sun
24
Mon
25
Tue
24
Wed
20
Arhivă Radio Chișinău