Inaugurarea expoziției „Arhitectura Independenței în Europa Centrală” a avut loc în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei
-
01 Februarie 2023 17:45
Astăzi, 1 februarie 2023, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei a avut loc inaugurarea expoziției „Arhitectura Independenței în Europa Centrală", se arată în comunicatul Muzeului Național de Istorie a Moldovei.
Evenimentul a fost deschis de către Eugen Sava, Directorul General al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, care a afirmat că această expoziție este o continuare a colaborării între MNIM, Institutul Polonez de la București și Ambasada Republicii Polone la Chișinău. Dlui a evidențiat importanța acestei relații benefice, care are drept rezultat, numeroase proiecte și expoziții realizate pe parcursul ultimilor ani.
Cu mesaje de salut și luări de cuvânt au venit Svetlana Pociumban, șefa Direcției patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii și Natalia Mosor, directoarea Institutului Polonez de la București, care au reiterat asupra importanței colaborării moldo-polone și grație căreia putem astăzi admira această expoziție.
E.S. Tomasz Michał Kobzdej, Ambasadorul Republicii Polone la Chișinău, a relatat despre conceptul și conținutul expoziției. Dl Ambasador a evidențiat principalele procese prin care au trecut orașele din Europa Centrală în perioada de după Primul Război Mondial și cum acestea au infuențat arhitectura acelei perioade, arhitectură care îmbină în ea diverse aspecte, printre care se regăsește deja și cel politic, social și cultural.
Laitmotivul expoziției este de a prezenta perioada foarte dinamică, de după 1918, din perspectiva întregului spectru de schimbări care au influențat spațiul, urbanismul și arhitectura noilor țări apărute pe harta Europei Centrale. În cazul de față, arhitectura independenței este înțeleasă mai pe larg decât niște simple clădiri individuale. Este simbolul materialității sale în peisajul regiunilor și orașelor, al căutării unor noi modele de iconografie națională, al dorinței de a crea oportunități de dezvoltare socială, dar și al apariției ideii de om nou.