Inaugurarea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump se va desfășura astăzi, 20 ianuarie. Ce evenimente vor avea loc

  • 20 Ianuarie 10:37
Inaugurarea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump se va desfășura astăzi, 20 ianuarie. Ce evenimente vor avea loc FoxNews

Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de președinte al Statelor Unite, începându-și astfel cel de-al doilea mandat și încheind una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, transmite News.ro.

Ziua învestirii este, prin tradiție, dedicată în mare parte fastului și ceremonialului. Un președinte părăsește Casa Albă, iar altul se instalează. Dar Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi în funcție și o serie de ordine executive pe teme care variază de la securitatea frontierelor la producția de petrol și gaze, scrie sursa citată.

Donald Trump va depune jurământul în prezența președintelui Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, John Roberts, la ora locală 12 p.m. (19.00, ora Moldovei). Inițial ceremonia trebuia să aibă loc în fața Capitoliului Statelor Unite, dar acum va avea loc în interiorul complexului congresional din cauza vremii foarte reci.

Trump va rosti apoi discursul cu care își începe al doilea mandat. În interviuri, el a declarat că intenționează ca acesta să fie înălțător și unificator. Acest lucru ar marca o diferență față de primul său discurs din Ziua Învestirii din 2017, care descria în detaliu o țară distrusă, pe care a descris-o drept un "carnaj american".

Președintele care își încheie mandatul, democratul Joe Biden, a declarat că intenționează să participe la ceremonie și să asiste la transferul de putere, un gest de curtoazie pe care Trump nu l-a făcut față de el cu patru ani înainte. Joe Biden își încheie astfel o carieră politică excepțională, de peste cinci decenii.

Așadar, Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de al 47-lea președinte al SUA în Rotonda Capitoliului Statelor Unite, după ce frigul aspru prognozat a determinat organizatorii să mute ceremonia sub cupola neoclasică a clădirii, pentru prima dată în patru decenii. Această mutare înseamnă că Trump va depune jurământul în sala de gresie care are un diametru de 29 metri și 55 de metri înălțime și se află în centrul Capitoliului, același loc în care unii dintre susținătorii lui Trump s-au revoltat la 6 ianuarie 2021, în încercarea de a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
7,18
Ploaie de intensitate mică
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
-0
Thu
-0
Arhivă Radio Chișinău