Înainte de prima sa întrevedere cu Putin, președintele ucrainean Zelenski s-a deplasat pe frontul din estul Ucrainei
-
06 Decembrie 2019 17:46
Președintele ucrainean s-a deplasat vineri pe frontul din estul Ucrainei, cu trei zile înainte de prima sa întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin pentru relansarea negocierilor de pace cu privire la singurul conflict armat activ din Europa, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Această întrevedere ce va avea loc la Paris, sub mediere franco-germană, intervine după trei ani în care negocierile la cel mai înalt nivel între Rusia și Ucraina au fost practic paralizate.
Privirile vor fi îndreptate în special spre Volodimir Zelenski, fost actor de comedie devenit președinte al Ucrainei în luna mai, fără experiență politică, ce va trebui să-i facă față "veteranului" Vladimir Putin.
Chiar dacă nimeni nu se așteaptă la un progres începând de luni, reluarea în sine a discuțiilor este văzută cu optimism, în condițiile în care atât președintele francez Emmanuel Macron, cât și cancelarul federal Angela Merkel au depus eforturi pentru a reanima punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk încheiate în urmă cu circa cinci ani.
Sarcina va fi dificilă pentru Zelenski, prins între promisiunea de "a nu capitula" în fața Moscovei și dorința lui de a pune capăt rapid conflictului.
Opozanții săi l-au avertizat împotriva oricărei concesii majore, iar predecesorul său Petro Poroșenko l-a prevenit că "nu trebuie să aibă încredere în Putin, niciodată".
În ceea ce-l privește, Zelenski a întreprins vineri o vizită la trupele ucrainene de pe front. "Este mai ușor să negociezi atunci când simți forța și susținerea voastră", a spus el în localitatea Ceasiv Iar, îmbrăcat într-o ținută de camuflaj.
Mai devreme săptămâna aceasta, el a estimat că organizarea de negocieri este "o primă victorie", în condițiile în care războiul dintre Kiev și separatiștii proruși s-a soldat cu peste 13.000 de morți în mai mult de cinci ani.
Occidentul și Ucraina acuză Moscova de finanțarea și înarmarea rebelilor, ceea ce Rusia dezminte, afirmând că joacă un rol politico-umanitar pentru a-i proteja pe locuitori.
Negocierile de la Paris, un format denumit "Normandia", se vor concentra pe conținutul acordurilor de la Minsk: un armistițiu imediat, retragerea armelor grele, restabilirea controlului Kievului asupra frontierei cu Rusia, autonomie sporită pentru teritoriile aflate sub control separatist.
Chiar dacă textul a pus capăt luptelor cele mai grave, aspectele politice nu au avansat niciodată.
După ce președinte al Ucrainei a devenit Zelenski, s-a înregistrat o oarecare detensionare: a avut loc un schimb a 70 de prizonieri, printre care figuri foarte simbolice, trupele de beligeranți s-au retras din trei mici sectoare de pe linia frontului și nave de război ucrainene sechestrate de Rusia au fost restituite.
Nu în ultimul rând, Vladimir Putin l-a descris pe omologul său ca fiind "sincer și simpatic".
Volodimir Zelenski și-a exprimat dorința ca negocierile de la Paris să se concentreze pe trei aspecte: un nou schimb de prizonieri, punerea în aplicare a unui armistițiu durabil și destructurarea oricărui grup armat "ilegal" de pe teritoriul ucrainean, adică inclusiv a separatiștilor proruși și susținătorii lor ruși.
Însă, el va trebui să se confrunte cu președintele rus, în condițiile în care alianța sa cheie cu Washingtonul este fragilizată de scandalul care l-a costat pe președintele american Donald Trump o procedură de destituire.
Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a cerut joi oficial Congresului să redacteze actul de acuzare în cadrul procedurii de impeachment împotriva președintelui, considerând că acesta "a abuzat de putere în beneficiul său personal pe seama securității naționale". Conform democraților, care au inițiat procedura de impeachment (punere sub acuzare) împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigație în care era vizat și Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidențiale de anul viitor.
La rândul său, Vladimir Putin este mai circumspect în ceea ce privește intențiile sale, chiar dacă la Moscova prioritatea este de a avansa în problema autonomiei și organizării de alegeri în regiunile separatiste Donețk și Lugansk.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a evocat adoptarea unui eventual "document neconstrângător" la finalul summitului de la Paris.
Pentru Emmanuel Macron, întrevederea va constitui de asemenea ocazia de a evalua șansele ambițiilor sale de a relansa relațiile ruso-europene aproape paralizate după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova în 2014, urmată de un conflict în estul Ucrainei.
Un alt subiect care ar putea fi abordat este problema tranzitului de gaz rusesc via Ucraina spre Europa, pentru a evita o întrerupere a livrărilor chiar de Anul Nou.