În vârstă de 74 de ani, ministrul de finanțe german dorește un nou rol-cheie după alegerile din 2017

  • 03 Decembrie 2016 15:47
În vârstă de 74 de ani, ministrul de finanțe german dorește un nou rol-cheie după alegerile din 2017

Ministrul de finanțe german, Wolfgang Schaeuble, în vârstă de 74 de ani, dorește un nou rol-cheie în guvern după alegerile legislative de anul viitor, transmite sâmbătă DPA.

"Nu candidez pentru alegerile din Bundestag (camera inferioară a Parlamentului — n.r.) ca să stau liniștit patru ani. Dacă se va dori acest lucru, vreau să-mi asum din nou responsabilități", a declarat Schaeuble pentru ediția de duminică a cotidianului Bild, care a publicat în avans câteva fragmente, scrie AGERPRES.

Schaeuble, membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel, este considerat un adept al liniei dure care a devenit reprezentantul intransigenței germane în timpul crizei datoriei din zona euro.

EFE amintește că Schaeuble a fost ales pentru prima dată deputat în 1972, iar în 1984 a fost numit ministru al cancelariei de către cancelarul de la acea vreme, Helmut Kohl. De atunci, Schaeuble a fost în două rânduri ministru de interne, ultima dată în timpul primului guvern al cancelarului Angela Merkel, și din 2009 este ministru de finanțe. Totodată, Schaeuble a fost șef al grupului parlamentar comun al CDU și al Uniunii Creștin-Sociale (CSU) și șef al CDU, funcție în care i-a succedat lui Merkel.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
17,74
Câțiva nori
Umiditate:79 %
Vint:0,02 m/s
Tue
23
Wed
22
Thu
23
Fri
20
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău