În trei localități din Rep. Moldova vor fi înălțate monumente dedicate eroilor căzuți în cele două războaie mondiale
-
29 Iunie 2022 17:00
În trei localități din Rep. Moldova vor fi înălțate monumente dedicate eroilor căzuți în cele două războaie mondiale, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de către Guvern. Este vorba de localitățile Florești, Văsieni din raionul Ialoveni și Țânțăreni din raionul Telenești.
Viitoarele monumente vor fi edificate de Asociația „Monumentum”, conform unor proiecte avizate de Ministerul Culturii.
La Florești, monumentul fi amplasat pe aleea centrală de pe Bulevardul Victoriei și va fi dedicat celor 32 de localnici, care și-au pierdut viața în războiul de la începutul secolului trecut.
Viitorul monument din parcul central din Văsieni va fi dedicat celor 23 de localnici căzuți în cursul primei conflagrații mondiale.
La Țânțăreni, opera comemorativă de război va fi amplasată în parcul central și va fi închinată celor 21 de localnici căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial.