În temperaturile extrem de scăzute din Finlanda, apa fierbinte aruncată în aer se transformă în particule de gheață
-
06 Ianuarie 15:00
Temperaturile extrem de scăzute înregistrate săptămâna aceasta în Finlanda au inspirat un turist aflat într-o excursie în regiunea arctică să încerce un experiment: apa fierbinte pe care a aruncat-o în aer s-a transformat instant într-un nor de particule înghețate, informează Reuters, citată de Agerpres.
Experimentul poate fi realizat doar la temperaturi extrem de scăzute, care se înregistrează foarte rar și doar în anumite locuri.
Lauri Untam, un manager în vârstă de 49 de ani din sudul Finlandei, se afla în vacanță în Laponia însoțit de prietenii săi, când temperatura a scăzut până la -30 de grade Celsius în ziua de Anul Nou.
”Am văzut videoclipuri cu o astfel de scamatorie pe rețelele de socializare și YouTube și m-am gândit că e posibil de realizat, dar nu am avut niciodată parte de temperaturi suficient de scăzute ca să pot încerca la -30 de grade sau mai mult”, a declarat Untamo pentru Reuters.
Acesta a spus că a fiert apă în cabană, a scos-o rapid afară și a aruncat-o sub forma unui arc deasupra capului. A reușit să nu se ardă în timpul experimentului întrucât apa s-a transformat imediat într-un nor de particule înghețate care s-au împrăștiat în atmosferă.
În țările nordice s-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute în ultimele zile. Cea mai scăzută temperatură din ultimii 25 de ani în Finlanda, -44,3 grade Celsius, s-a înregistrat vineri în Enontekio, o localitate la nord de Pyhatunturi, acolo unde este cazat Untamo.
În ciuda temperaturilor glaciale, Untamo s-a bucurat alături de grupul său de prieteni de activități în aer liber precum schi și plimbări prin pădurile înzăpezite.
”Am văzut chiar și Aurora Boreală în câteva nopți așa că Laponia ne-a oferit tot ce are mai bun săptămâna aceasta”, a spus el.
De asemenea în Norvegia, stația meteo de la Kautokeino a înregistrat o temperatură record de -43,5 grade Celsius la primele ore ale zilei de vineri, cea mai scăzută temperatură din ultimii 25 de ani, a relatat agenția de presă norvegiană NTB, citând institutul meteorologic din această țară, potrivit DPA.
Mercurul termometrului a scăzut și mai mult în nordul Suediei, unde s-au înregistrat -43,8 grade Celsius la cea mai nordică stație meteo din țară, Naimakka. A fost cea mai rece noapte de ianuarie din 1999.
Potrivit presei norvegiene, gara centrală din Oslo rămâne deschisă pentru a oferi adăpost persoanelor fără locuință. Măsura va rămâne în vigoare atâta timp cât temperaturile scăzute vor face imposibil dormitul în aer liber.