În școli vor fi introduse ore de fotbal
-
13 Noiembrie 2019 15:11
Consiliul Național pentru Curriculum din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a aprobat marți, 12 noiembrie, introducerea orelor de fotbal în școli,relatează MOLDPRES.
Proiectul întitulat ”Educația fizică prin fotbal” a fost înaintat de Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) și prevede două ore (lecții) de fotbal pe săptămână, în cadrul lecțiilor de educație fizică, pentru clasele primare (clasele 1-4). Acesta va fi implementat în peste 80 de școli din Republica Moldova, care au semnat acorduri de colaborare cu Federația Moldovenească de Fotbal. În total, în transpunerea lui în fapt vor fi implicați circa 15.000 de copii. ”Este un proiect menit să impulsioneze dezvoltarea fotbalului în țară, să-i dea o amploare”, a declarat astăzi pentru agenție reprezentantul departamentului comunicare de la FMF, Ion Buga.
Federația se obligă să instruiască antrenorii (profesorii de educație fizică și de la clasele primare), în total 166 de antrenori, care, în urma cursurilor de perfecționare gratuite vor primi Licența D FMF. Federația va oferi gratuit fiecărei școli 10 mingi, 20 de copete, 10 bavete, echipament pentru profesori, seminare pentru profesori, materiale didactice.
Obiectivul pe termen scurt al Federației Moldovenești de Fotbal este crearea condițiilor calitative pentru organizarea lecțiilor de educație fizică prin fotbal. De asemenea, se prevede crearea claselor sportive specializate de fotbal. Federația de fotbal a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării semnarea unui Memorandum pentru implementarea primelor obiective din noua Strategie de dezvoltare a FMF în perioada 2020-2024: Fotbalul în grădinițe, Lecții de fotbal în școli și Clase sportive specializate de fotbal.
Sursa: Moldpres