În Republica Moldova va fi dezvoltată Prima platformă digitală e-Bursa Transport

  • 20 Martie 14:49
În Republica Moldova va fi dezvoltată Prima platformă digitală e-Bursa Transport

Prima platformă digitală e-Bursa Transport va fi dezvoltată în țara noastră de Asociația Internațională a Transportatorilor Auto (AITA) din Moldova, cu suportul financiar al Programului Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Reforme Instituționale și Structurale în Moldova, oferit în cadrul unui Acord de Grant, semnat astăzi de cele două instituții, transmite MOLDPRES.

Platforma e-Bursa Transport își propune să devină o soluție digitală care asigură legătura dintre producători, deținători de mărfuri și transportatori pentru a facilita identificarea serviciilor de transport rutier de calitate și de încredere, integrate într-un sistem bine organizat. Astfel, e-Bursa Transport va eficientiza și optimiza procesul de identificare și rezervare a serviciilor de transport marfa pe cale rutieră.

AITA afirmă că facilitarea comunicării directe între toate părțile implicate în transportul rutier de mărfuri este esențială pentru dezvoltarea economiei țării și asigurarea populației cu bunurile necesare. Potrivit AITA, în 2022, 80,9% din toate mărfurile livrate către/dinspre țară au fost transportate pe drumuri, ce confirmă importanța domeniului transportului rutier de mărfuri în dezvoltarea economiei naționale.

„Astfel, toți operatorii de transport rutier, companiile intermediare de transport de mărfuri, dar și producătorii, deținătorii și destinatarii de mărfuri vor beneficia de serviciile oferite de e-Bursa Transport. Conform instituțiilor de resort, în Moldova activează circa 500 de operatori rutieri care efectuează operațiuni internaționale și aproximativ 2000 de operatori de transport rutier care efectuează operațiuni de transport interne”, explică sursa citată.

Urmare a elaborării și implementării platformei e-Bursa Transport piața serviciilor logistice va fi mai transparentă, va fi creat un sistem modern, operativ, competitiv pentru operatorii de transport și credibil pentru solicitanții de servicii de transport, rezumă AITA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău