În regiunea transnistreană au fost deschise secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia. Votanții sunt verificați prin detectoare de metale și supravegheați de militari
-
17 Martie 11:00
În regiunea transnistreană a Republicii Moldova se desfășoară astăzi scrutinul pentru alegerea președintelui Federației Ruse.
Potrivit presei din stânga Nistrului, au fost deschise șase secții de votare. Acestea au fost deschise la ora 8:00 și se vor închide la ora 20:00. Acest lucru se întâmplă fără acordul autorităților constituționale, care au permis să fie deschisă doar o singură secție de votare pe teritoriul Republicii Moldova, la Ambasada Federației Ruse de la Chișinău. Refuzul autorităților ruse de a se conforma cu poziția Chișinăului a fost catalogat drept inacceptabil de autorități.
Ziarul de Gardă scrie că, în fotografia publicată de presa din stânga Nistrului, cu una dintre cele șase secții de votare deschise de autoritățile ruse, se poate vedea un șir de oameni care stau în rând după niște garduri metalice și care sunt verificați prin detectorul de metale înainte a intra în secția de votare din așa-numita Casă a ofițerilor a armatei ruse din Tiraspol.
De asemenea, se văd militari care păzesc locația și care par să fie înarmați.
Potrivit unui raport al Promo-LEX, decizia de a deschide secții de votare pe teritoriul regiunii transnistrene, în pofida protestului autorităților moldovenești, completează registrul larg de abuzuri comise de Federația Rusă în raport cu integritatea, suveranitatea și inviolabilitatea teritoriului Republicii Moldova.
Premierul Dorin Recean a declarat că statul nu va admite încălcări pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale.
Ministerul Afacerilor Externe al României a reacționat printr-un mesaj de condamnare puternică în urma deschiderii de secții de votare la care locuitorii din regiunea separatistă transnistreană pot vota pentru alegerile prezidențiale din Rusia.
În regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale, au fost deschise șase secții de vot pentru alegerile prezidențiale rusești.
Trei în orașul Tiraspol și trei – în Zona de Securitate. Mai exact: una – la Tighina, una – la Rîbnița și alta – la Grigoriopol.
Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe unde i-a fost comunicată poziția de dezaprobare a deciziei referitor la deschiderea secțiilor de votare a Federației Ruse în regiunea transnistreană a R. Moldova.