În prima lună a anului 2022 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 5,9 miliarde de lei

  • 11 Februarie 2022 11:35
În prima lună a anului 2022 la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 5,9 miliarde de lei

În prima lună a anului 2022 la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 5,9 miliarde de lei, fiind în creștere cu 0,8 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au constituit 6,0 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 sunt mai mari cu 0,8 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 0,1 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 12,6 miliarde lei, anunță Ministerul Finanțelor.

Veniturile bugetului de stat, în perioada de referință au constituit 3,6 miliarde lei, înregistrând o creștere de 0,4 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut.

Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 1,8 miliarde lei, cu 0,2 miliarde lei mai mult față de perioada respectivă a anului 2021, iar veniturile administrare de către Serviciul Vamal au constituit 1,9 miliarde lei, fiind în creștere cu 0,4 miliarde lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 4,5 miliarde lei, fiind în creștere cu 0,6 miliarde lei față de perioada similară a anului trecut. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 0,9 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au constituit 9,0 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată pentru luna ianuarie a anului curent, toate plățile fiind finanțate integral.

Conform Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014 prioritar este onorarea obligațiunilor de deservire a datoriei de stat externă și internă, precum și  achitarea salariilor, pensiilor și prestațiilor sociale. De asemenea, reiterăm faptul că, nu există riscuri de neexecutare/stopare a cheltuielilor aprobate în buget, dat fiind faptul că bugetul dispune de resurse financiare suficiente și asigură în permanență un management prudent al lichidităților. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău