În prezent, Germania se opune progreselor în negocierile cu Turcia privind aderarea la UE

  • 22 Iulie 2016 16:38
În prezent, Germania se opune progreselor în negocierile cu Turcia privind aderarea la UE

Guvernul german a transmis vineri că, în situația actuală, se opune oricăror progrese în negocierile cu Turcia privind aderarea la UE în urma măsurilor de consolidare a puterii adoptate de președintele turc Recep Tayyip Erdogan după tentativa de puci.

"În circumstanțele actuale, nu se mai pune problema deschiderii de noi capitole" în negocieri, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului și al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, în cadrul unei conferințe de presă, transmite AFP.

După o lungă perioadă de blocaj, Uniunea Europeană și Turcia au făcut la sfârșitul lunii iunie un pas pentru deschiderea unui nou capitol în negocieri, cel privind chestiunile bugetare. Statele europene au acceptat să facă acest lucru în cadrul acordului convenit cu Ankara pentru oprirea fluxului de refugiați care încearcă să ajungă în Europa dinspre Turcia.

Negocierile de aderare au demarat în 2005, însă au avansat extrem de lent. După preluarea din nou a controlului asupra armatei, justiției, educației și presei în Turcia de către puterea președintelui Erdogan în urma tentativei de puci, în Europa au apărut voci care pledează pentru suspendarea negocierilor sau chiar pentru renunțarea la ele.

Negocierile sunt împărțite în 35 de capitole care acoperă toate domeniile și pe care statele membre trebuie mai întâi să accepte să fie deschise și apoi închise atunci când consideră că Turcia îndeplinește condițiile.

Însă, până în acest moment, numai 16 din 35 de capitole au fost deschise și numai unul a putut fi închis.

Sursa: Agerpres.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău