În premieră, un eveniment dedicat sănătății mintale a bărbaților a avut loc la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”

  • 14 Octombrie 2022 13:40
În premieră, un eveniment dedicat sănătății mintale a bărbaților a avut loc la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”

Potrivit statisticilor, bărbații din Republica Moldova se adresează mai puțin la specialiști atunci când se confruntă cu dificultăți de ordin psiho-emoțional, iar, din acest motiv, rata de diagnostic și tratament este mai mică decât în cazul femeilor. În contextul Zilei mondiale a sănătății mintale, un eveniment dedicat sănătății mintale a bărbaților a avut loc în cadrul Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare”. Aici, un psiholog le-a vorbit viitorilor polițiști despre care sunt cauzele problemelor de sănătate mintală, ce simptome pot apărea și care sunt metodele de tratament disponibile.

În R. Moldova, rata de suicid printre bărbați este mai mare decât printre femei. În 2021, 466 de persoane din Republica Moldova au murit prin suicid, peste 80% fiind bărbați, se arată în comunicat.

Potrivit psihologului Andrei Eșanu, bărbații înregistrează niveluri mai scăzute de satisfacție față de viață.

„Atunci când se confruntă cu un stres, cu o situație dificilă, epuizare profesională, de exemplu, sau cu o cădere psihică, bărbații au mai mult tendința de a exterioriza un comportament violent și antisocial, fapt care îi deosebește în multe cazuri de femei. În același timp, femeia are o mai bună capacitate de a face față stresului. Ar fi bine să învățăm și noi, bărbații, de la femei, cum să facem acest lucru”, a declarat Andrei Eșanu, psihiatru, psihoterapeut și expert național MENSANA.

Totodată, specialiștii spun că bărbații sunt mai predispuși decât femeile să folosească  mecanisme nesănătoase pentru a face față situațiilor dificile, atunci când se simt indispuși sau îngrijorați, inclusiv consumul sporit de alcool, fumatul mai intens și consumul de droguri. La nivel global, dependența de alcool sau droguri este de două ori mai frecventă printre bărbați, decât printre femei.

„A rămas gândirea aceasta post-sovietică, dacă te adresezi este o rușine, trebuie să demonstrezi că ești bărbat, nu este comunicare. Chiar și într-un cuplu, soțul nu se destăinuie soției. El se inhibează și la urmă se primește o „bombă cu ceas”, care la urmă explodează. Se întâmplă tragedii, vedem în familii că se întâmplă omoruri, sinucideri și multe altele”, a declarat Petru Iachimovschi, șef adjunct al secției 3A din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”.

„E foarte bine când omul poate recunoaște că el a greșit, că nu este perfect și așa mai departe. Trebuie să recunoaștem toate punctele negative sau pozitive pe care le avem și atunci orice bărbat o să treacă peste toate”, a declarat Vladislav Galemba comisar principal, șef adjunct al secției nr. 4 din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”.

 

Atât bărbații, cât și femeile care trec prin perioade dificile și au nevoie de ajutor se pot adresa la cele 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală, care sunt deschise în fiecare raion și municipiu din țară. Acestea oferă consultații psihiatrice, psihologice, ajutor în tratament și recuperare a problemelor de sănătate mintală pentru persoanele de orice vârstă.

Rețeaua de Centre Comunitare de Sănătate Mintală a fost creată și dezvoltată în cadrul reformei serviciilor de sănătate mintală. Începând cu anul 2014, procesul de reformare este facilitat de proiectul moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, conform necesităților stabilite de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.

 

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:6,17 m/s
Fri
1
Sat
1
Sun
3
Mon
3
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău