În Portugalia au loc alegerile legislative, care ar putea să confirme succesul socialiștilor
-
06 Octombrie 2019 12:45
Secțiile de votare s-au deschis duminică în Portugalia, la orele 07:00 GMT, pentru alegeri legislative în care premierul socialist aflat la sfârșit de mandat Antonio Costa este dat drept marele favorit, informează AFP, potrivit Agerpres.
Realegerea acestui fost primar al Lisabonei ar confirma că țara rămâne una dintre puținele din Europa în care socialiștii se bucură în continuare de mare susținere, iar extrema dreapta nu are succes.
Potrivit ultimelor sondaje date publicității vineri, Antonio Costa, 58 de ani, este creditat cu 36-39 la sută din intențiile de vot, comparativ cu 30 la sută pentru Partidul Social-Democrat (PSD, centru dreapta) al fostului primar al orașului Porto (nord), Rui Rio, 62 de ani.
Dacă acest rezultat va fi confirmat, el va întări în mod semnificativ pozițiile socialiștilor în cadrul noului Parlament de 230 de locuri, însă fără a le oferi majoritatea. Costa ar urma să încerce formarea de alianțe cu Blocul de Stânga (stânga radicală), Partidul Comunist sau micul Partid Animalist PAN.
Primele estimări la ieșirea de la urne sunt așteptate la orele 19:00 GMT.
Instalat la putere în 2015 prin formarea unei alianțe inedite cu Blocul de Stânga și Partidul Comunist, Antonio Costa și popularul său ministru de finanțe, președintele Eurogrup Mario Centeno, au accelerat ridicarea măsurilor de austeritate aplicate în schimbul unui ajutor de salvare internațional acordat Portugaliei în 2011, în plină criză a datoriilor.
Profitând de o conjunctură favorabilă, ei au continuat în același timp să întărească conturile publice ale țării. În prezent, creșterea este cea mai mare din ultimii 20 de ani, șomajul a revenit la nivelul de dinaintea crizei, iar deficitul public va fi aproape lichidat anul acesta, a susținut Costa în timpul campaniei sale electorale.