În Nistru și în Ghidighici a fost depistat vibrionul holeric
-
16 August 2016 08:53
Vibrionul holeric (Vibrio cholerae) a fost depistat în probele de apă prelevate din râul Nistru și din lacul Ghidighici.
Solicitată de IPN să comenteze situația, Zinaida Covric, medic epidemiolog din cadrul Centrului municipal de Sănătate Publică, a declarat că această bacterie nu provoacă holera, dar poate genera infecții gastro-intestinale acute, dacă apa contaminată ajunge în cavitatea bucală sau nazală. Infectarea este posibilă și în cazul consumului de pește sau crustacee din bazinele nominalizate.
Perioada de incubație este în medie de 3-5 zile. Simptomele infecției sunt: febra, dureri în regiunea abdominală, grețuri și vomă repetate, diaree.
Pentru prevenirea infectării, specialiștii Centrului de Sănătate Publică recomandă populației să evite scăldatul în bazinele afectate. Dacă totuși merg la scăldat, se recomandă clătirea sub apă curgătoare imediat după ieșirea din bazin și respectarea strictă a igienei personale.