În luna mai, prețul energiei electrice va constitui în medie 66,7 dolari / MWh
-
12 Mai 2022 12:28
Pentru luna mai, 70% din electricitatea folosită de Republica Moldova va fi produsă de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), 30% de Ukrhidroenergo (Ucraina), iar prețul mediu estimat al electricității pentru luna curentă este de 66,7 dolari / MWh, transmite MOLDPRES.
Potrivit vicepremierului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, tariful în facturi pentru luna mai rămâne neschimbat, scrie MOLDPRES.
„Republica Moldova trebuie să-și diversifice sursele de aprovizionare cu resurse energetice. Din păcate, perioada prin care trecem face ca acest proces să fie complicat și plin de incertitudine. În continuare, purtăm discuții pentru a identifica cel mai bun preț al electricității pentru lunile următoare”, conform vicepremierului.
Societatea pe Acțiuni Energocom a anunțat ieri că a semnat un contract de achiziție a 30% din necesarul de curent electric pentru luna mai cu compania ucraineană Ukrhidroenergo, conform prevederilor dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale din 29 aprilie.
Operatorul ucrainean va începe livrările de energie din data de 12 mai.