În total, la nivel național, în Rep. Moldova, din cei 334,4 mii elevi înscriși în învățământul primar și secundar general, 80,6% urmează studiile în limba română, 19,2% – în limba rusă și 0,2% în alte limbi (ucraineană, engleză și bulgară).
Datele BNS relevă că în regiunea Centru, majoritatea elevilor își fac studiile în limba română – 96,4%. În regiunea Sud, 82,6% dintre elevi studiază în limba română, în regiunea Nord – 78,5%,, iar mun. Chișinău – 77,9%.
Și în acest an de studii, cea mai solicitată limbă străină (alta decât limba de predare) este engleza (predată în 901 instituții de învățământ primar și secundar general) ‒ 242,6 mii elevi (72,5 % din total elevi), în creștere cu 3,7% față de anul de studii precedent.
Valori importante s-au înregistrat pentru numărul de elevi care studiază limba franceză ‒ 105,2 mii (31,5%), în descreștere cu 2,9% (predată în 836 instituții) și limba rusă ‒ 99,1 mii (29,6%), în descreștere cu 1,1% (predată în 838 instituții).
Pe medii de reședință, preferințele sunt diferite, 62,4% din total elevi la engleză sunt din mediul urban, pe când în cazul limbilor franceză și rusă, peste 60 la sută de elevi ̶ din mediul rural.