În Estonia, politicianul pro-rus Aivo Peterson a fost condamnat la 14 ani de închisoare
-
11 Decembrie 2025 17:30
Un tribunal estonian a anunțat joi, 11 decembrie, în instanță că politicianul pro-rus Aivo Peterson a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare.
Tribunalul raionului Harju a decis că Aivo Peterson și colaboratorul său, Dmitri Roots, ambii cetățeni estonieni, au sprijinit Federația Rusă în activități de influențare îndreptate împotriva Estoniei. Sentința vine în urma unei anchete privind activități pro-Kremlin care ar fi amenințat securitatea statului baltic, transmite EER.
„Aivo Peterson, 55 de ani, fost polițist de frontieră și politician, a cofondat partidul KOOS înaintea alegerilor parlamentare din 2023. Înainte de scrutin, el a vizitat regiuni ale Ucrainei aflate sub ocupație rusă, unde a realizat videoclipuri de propagandă. Ulterior, el a contestat public masacrul de la Bucea, afirmând că ar fi fost „înscenat”, potrivit serviciului public eston.
Politicianul a fost criticat și de comunitatea evreiască din Estonia după ce a comparat retragerea dreptului de vot pentru persoanele apatride cu Holocaustul. Deși nu a reușit să obțină un mandat în parlament, Peterson a acumulat un număr semnificativ de voturi atât la alegerile naționale din 2023, cât și la cele europene din 2024. Partidul său a promovat, între altele, ieșirea Estoniei din NATO, reducerea cheltuielilor pentru apărare și protejarea monumentelor sovietice.
Instanța a stabilit că Peterson a participat la excursii organizate de Rusia pe teritoriile ucrainene ocupate. În timpul acestor deplasări, el a filmat materiale video menite să convingă publicul occidental să își reducă sprijinul pentru Ucraina, în favoarea intereselor ruse. Cheltuielile de călătorie i-au fost acoperite de partea rusă, iar Peterson a apărut pe mai multe canale pro-Kremlin în calitate de candidat la alegerile estoniene.
Excursiile au fost coordonate parțial de cetățeanul rus Andrei Andronov, condamnat joi la 11 ani de închisoare. Toți cei trei inculpați – Peterson, Roots și Andronov – au primit și amenzi de câteva mii de euro.
Ca reacție la verdict, ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, a declarat pe platforma X că autoritățile din Estonia „lucrează neîncetat pentru a se asigura că subversiunea Kremlinului va eșua”. Estonia, membră NATO și UE, este unul dintre susținătorii cei mai fermi ai Ucrainei în războiul declanșat de Rusia.
Cei condamnați au la dispoziție 30 de zile pentru a contesta hotărârea.

