În ce țări își testează China vaccinurile anti-COVID. Unul dintre ele ajunge la granița României

  • 06 Septembrie 2020 13:03
În ce țări își testează China vaccinurile anti-COVID. Unul dintre ele ajunge la granița României

China caută națiuni dispuse să testeze variantele de vaccin dezvoltate în laboratoarele sale. Până acum, aproximativ 10 țări de pe toate meridianele, inclusiv la granița cu România, s-au declarat de acord să facă astfel de teste.

Serbia va testa două vaccinuri dezvoltate de unitățile din Wuhan și Beijing ale producătorului chinez CNBG, iar Pakistanul va testa candidatul unității din Beijing, a declarat compania pentru Reuters, potrivit Mediafax.

Setudiile de fază 3 ale CNBG vor implica 50.000 de persoane din aproximativ 10 țări, a declarat vicepreședintele CNBG, Zhang Yuntao. Procesele au început deja în Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Peru, Maroc, Argentina și Iordania.

Zhang a declarat că țările și-au exprimat interesul pentru a comanda 500 de milioane de doze combinate de vaccinuri.

CNBG este de așteptat să poată produce 300 de milioane de doze de vaccin pe an, odată ce va actualiza tehnicile de fabricație, a spus Zhang.

CoronaVac, candidatul companiei Sinovac, testat în Brazilia și Indonezia, a obținut, de asemenea, aprobări din alte două țări pentru studii din fază 3, a declarat Helen Yang, director senior de strategie globală și dezvoltare de afaceri la Sinovac. Ea a refuzat să numească țările, deoarece informațiile sunt încă confidențiale.

În timp ce etapa finală a studiilor este încă în desfășurare pentru a dovedi că vaccinurile sunt sigure și eficiente, China a autorizat deja vaccinuri de la Sinovac și CNBG pentru utilizare de urgență pentru cei din grupurile cu risc ridicat, cum ar fi lucrătorii medicali.

Câteva zeci de mii de oameni au fost imunizați cu CoronaVac prin programul de urgență, a spus Yang.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău