În ce condiții ar putea fi ridicate restricțiile la frontierele externe ale UE pentru cetățenii R. Moldova

  • 18 Iunie 2020 10:45
În ce condiții ar putea fi ridicate restricțiile la frontierele externe ale UE pentru cetățenii R. Moldova

Restricțiile la frontierele externe ale UE ar putea fi menținute pentru statele în care riscurile de sănătate publică sunt prezente, acest lucru fiind valabil și pentru R. Moldova. Despre acest lucru a vorbit europarlamentarul român, Dragoș Tudorache, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

„Zona de risc este inevitabilă și nu ține de regimul de mobilitate, de vize și de pașaport. Câtă vreme există riscurile de sănătate publică într-un stat care beneficiază de regimul liberalizat de circulație așa cum este R. Moldova, câtă vreme acele riscuri de sănătate publică se mențin, atunci și cetățenii vor avea de suferit pentru că restricțiile se vor menține în privința acestor cetățeni. Și cetățenii vor fi afectați”, a spus europarlamentarul, potrivit sursei citate.

Oficialul a menționat că măsurile la care au recurs țările UE, de închidere a frontierelor interne și externe pe perioada pandemiei, au fost dictate de securitatea și riscurile de sănătate publică.

„Măsurile de siguranță luate în perioada acestei crize nu au fost doar niște măsuri care au ținut de credibilitatea pasagerilor sau cetățenilor unei țări sau nu și de riscurile pentru mobilitate și pentru siguranța trecerii frontierei, ci au ținut de riscurile de sănătate publică”, a spus Dragoș Tudorache.

Europa își redeschide granițele pe măsura ieșirii din izolarea provocată de pandemie. O bună parte dintre țările UE au ridicat restricțiile la frontierele interne ale UE pentru călătorii europeni. Spania urmează să redeschidă granițele pentru vizitatorii din UE și din spațiul Schengen începând cu 21 iulie.

Comisia Europeană a recomandat deschiderea frontierelor externe ale Uniunii Europene din 1 iulie și a chemat statele membre ale comunității să formeze lista țărilor, pentru cetățenii cărora vor fi scoase restricțiile.

Amintim că un nou record de cazuri de infectare cu COVID-19 a fost înregistrate în R.Moldova miercuri, 17 iunie, când au fost confirmate 478 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus. Astfel, bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 12.732 de cazuri. Bilanțul deceselor cauzate de coronavirus urcă la 433.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
30,98
Nori împrăștiați
Umiditate:23 %
Vint:4,92 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27

Ultimele știri

Ora de Vârf | Încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către drone rusești și reacțiile de la Chișinău, printre subiectele dezbătute în emisiunea din 27 iulie (Audio)

Ora de Vârf | Încălcările repetate ale spațiului aerian al României de către drone rusești și reacțiile de la Chișinău, printre subiectele dezbătute în emisiunea din 27 iulie (Audio)

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

Piața muncii din R. Moldova se confruntă cu un deficit de personal în anumite domenii. Stas Madan: „Deficitul este resimțit mai ales în municipiile Chișinău și Bălți, unde activitatea economică este mai intensă”

Dorin Junghietu: „R. Moldova are nevoie de reguli predictibile, de mai puțină birocrație, de investiții accelerate în rețele și de o piață concurențială care să funcționeze în beneficiul consumatorilor”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Ambasadorului Rusiei la București i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Ambasadorului Rusiei la București i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale

Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale

Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Arhivă Radio Chișinău