În capitală a început proiectarea unor coridoare menite să prevină ambuteiajele
-
13 Septembrie 2021 17:01
În Chișinău a început proiectarea unor coridoare menite să prevină ambuteiajele. Acestea vor face legătura între strada Calea Ieșilor cu bulevardul Dacia, strada Alba Iulia cu bulevardul Dacia, bulevardul Mircea cel Bătrân și cartierul Telecentru. Despre aceasta a anunțat, luni, primarul Ion Ceban după o întrevedere cu ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, transmite IPN.
Edilul a precizat că municipalitatea examinează și posibilitatea creării unui coridor pe strada A. Mateevici din capitală.
Potrivit lui Ion Ceban, în municipiul Chișinău sunt circa 230 de mii de mașini, iar zilnic traversează capitala în jur de 400 de mii de automobile.